Despre el,despre mine,despre noi...

 Poate ca nu a fost o risipă de sentimente din partea mea,cum am spus atunci când eram dezamăgită de el.Poate că mi-am dorit prea mult imposibilul,poate că mi-am dorit prea mult ca el să fie alesul meu. De fapt el a fost alesul meu,din atâția bărbați care au roit în jurul meu,eu l-am vrut doar pe el și atât.Dar nu a fost să fie! Sau mai bine zis,a fost doar un trecător prin viața mea,care m-a schimbat. Nu îl pot înlocui cu nimeni și nici nu vreau. Poate că încă nu mi-a trecut,poate că încă nu mi s-au vindecat rănile,nu știu....poate că nu am reușit să trec peste.....iar eu am devenit ceea ce nu eram,.....o persoana rece,distantă,indiferentă la ce se mai întămplă cu viața mea. 

Tu oare bănuiești măcar ?

că m-ai lăsat într-o letargie greu de descris........

că am rămas blocată efectiv în trecut.........

că nu pot să nu mă mai gândesc la tine indiferent cât timp  trece?

că rătăcesc în timp..căutându-te pe tine?

Capitolul III. Familia mea

         Membrii familiei mele sunt: fiica mea Isabela, mama mea, sora mea Oaky, fiica surorii mele Diana, fratele meu Narcis și cam atât. Ei sunt cei mai apropiați, cu ei mă văd aproape zilnic,cu ei îmi petrec cea mai mare parte din timp, cu ei petrec sărbătorile de când mă știu.

Mama mea, după moartea bunicilor mei, a făcut tot posibilul să ne țină aproape. Ne spunea...suntem familie de greci ( bunicul meu era grec), noi trebuie să ne sprijinim unul pe altul, să ne ajutăm reciproc. De altfel ea a fost mereu o femeie puternică, o femeie de carieră, care a știut ce vrea și a luptat pentru visul ei. Nu s-a dat bătută indiferent de greutățile vieții, nici când a rămas cu 3 copii de crescut, nici cînd a pierdut toată averea , nici când ni s-a inundat casa, când era să luam foc, nici când veneau pe capul ei o mie de verificări și controale de la toate forurile posibile pentru că conducea o afacere, nici când a pierdut pe cineva drag. Orice persoană nu ar fi rezistat atîât cât a rezistat ea fără să o ia razna.

Suntem in anul 2021,mama are 78 de ani și a rămas fără nimic,fără casă, noi am pierdut Bâile Minerale Telega,Lacul sărat la care am muncit alături de mama mea timp de 17 ani  în fiecare vară, din anul 2002 până în 2019 anul când am pierdut. Tot ceea ce am reușit noi după 17 ani de muncă, muncă ‘’ca proștii’’ de dimineața până seara a fost pierderea apartamentelor din București, pierderea unui hotel construit la Telega de mama  care s-a vândut la licitație cu 25% din valoarea lui și fără să primească absolut nici un leu.Cred că până acum eu personal am fost atât de distrusă încât nici nu am avut puterea să scriu despre asta.Iată ce scriam eu acum câțiva ani într-o încercare nereușită de a salva ceva!

https://ratacitaintimp.blogspot.com/search/label/lac%20sarat 

SALVAȚI Baile Minerale Telega! August 2017 

În anul 2019 pe data de 26 iunie Primăria Telega a început să demoleze,fără să aibă autorizație de demolare, deși noi aveam autorizație de construcție și procesul încă nu era terminat. Am sunat la Poliție, eram eu cu mama mea acolo și la inspecția în construcții ..și ce credeți? Nu s-a întâmplat nimic, ei au venit, au constatat, iar angajații Primăriei au continuat treaba începută. Au continuat să distrugă tot,cu buldozere,fără măcar să aibă vreun drept! Trăim în țara lui Papură Vodă! Aia e!

Capitolul II. Copilăria mea

La un pas de moarte!

      Despre copilăria mea, v-aș putea povesti cum tatal meu mă alinta în toate felurile posibile, uneori mă striga Anușca-țușca-pușca-gălușca, sau chiar porecle ca Anița, Anușcuța, Andrușca, Anișoara...nu le mai țin minte pe toate..dar el găsea cu siguranță multe diminutive ale numelui Ana la care nici nu te-ai fi gândit! 

         La câțiva anișori, nu mai știu exact câți...m-am îmbolnăvit de bronho-pneumonie. Doctorul mi-a prescris niște injecții care anulau efectul antibioticelor, deci boala avansa, iar tratamentul nu își făcea efectul. Eram la un pas de moarte, temperatura 40 grade, iar până să își dea seama părinții mei,să mă salveze, ducandu-mă la alți doctori, deliram. Culmea e, că deși eram foarte mică, îmi amintesc! Îmi amintesc durerea pricinuită de acele injecții inutile, îmi amintesc ziua când părinții mei credeau că mă vor pierde, când aveam temperatura mare, deoarece atunci am trăit coșmarul vieții mele! Senzațiile de atunci mi-au rămas vii în memorie ca și cum s-a întâmplat ieri. Simțeam că sunt în întuneric ,în cădere liberă, cădeam de la o distanță mare,jos, foarte jos! M-am trezit (de fapt acesta a fost un vis) într-o încăpere unde pe un pat  eram legată de mâini și de picioare și acuzată de ceva. Faptul că nu voiam să recunosc ceva ce nu făcusem, făcea ca un mecanism să îmi întindă mâinile și picioarele..iar eu țipam de durere! Mult mai târziu,în adolescență am citit despre inchiziție și despre metodele de tortură. Asta trăisem eu în acel vis copil fiind, când deliram! Și nu aveam nici un motiv să inventez ceva ce nu povestisem nimănui! Poate visul meu a fost o amintire dintr-o viață anterioară, cine știe? Eu cred în reîncarnare, tu crezi?

Mi se spunea Bulandra!

Eram poreclită Bulandra - după numele unei actrițe celebre, de către bunica mea, iar porecla a fost adoptată de restul familiei mele, deoarece considerau că sunt o mică prefăcută, că joc teatru! Că puteam să râd sau să plâng la comandă. 

Când eram mai mică, fratele meu cu 4 ani mare ca mine, nu mă lăsa să intru la el în cameră.Aproape de fiecare dată când intram ,mă dădea afară și primeam de cele mai multe ori și câte un șut în fund! Plângeam și mă duceam să îl spun părinților.Tatăl meu îl bătea.Fratele meu a mâncat multă bătaie din cauza mea.Pe urmă, când părinții noștri s-au despărțit, mama ducându-se la serviciu, ne lăsa în grija fratelui meu, pe mine și pe sora mea. Îi spunea, dacă ieșim pe afară,când ne întoarcem de la școală, să iasă cu noi.El pentru că nu avea chef să iasă, iar noi ne rugam de el să ne lase, ne spunea așa: 

-Dacă mă bateți la șah,ieșim afară,dacă nu, nu ieșim! ne punea să jucăm șah cu el, iar pentru că nu reușeam să îl batem, ne spunea să jucăm amândouă contra lui. Lui îi plăcea să studieze mișcările lui Kasparov,  mare maestru și campion mondial la șah, nu numai că ne bătea ușor dar mai făcea și mișto de noi, că nu puteam să îl batem. Din această cauză, eu în loc să învăț să joc șah mai bine, am început să urăsc șahul. Am avut noroc că după o perioadă mama,și-a schimbat serviciul, a început să lucreze de acasă la o Cooperativă ca să aibă mai mult timp de noi. Făcea mărțișoare, ornamente de pom,jucării pentru copii,tot felul de chestii draguțe, care nu ți se mai par deloc drăguțe când ai de făcut câteva mii și  când casa ta  e plina de materiale și de mărgele.Așa că veneam de la școală și o ajutam la confecționarea mărțișoarelor,iar dacă ne făceam și lecțiile ieșeam mai des afară, lăsând șahul în grija fratelui meu, care devenise atât de pasionat de șah că el nu mai voia să iasă deloc pe afară!

Am crescut în ‘’generația cu cheia la gât’’

Ascultam Duran Duran,Depeche Mode,Abba,Modern Talking,Sabrina,Ace of Base, dar și Queen,Michael Jackson și Madonna.Am avut perioade prin liceu când ascultam muzică rock și heavy metal, AC/DC, Rolling Stones,Black Sabbath ,dar uneori și The Beatles. Am folosit telefoane cu fise, la bairamuri fiecare aducea câte ceva de acasă și dansam sau închiriam casete video și ne uitam la filme de groază ,pe afară ne jucam Flori,fete și Baieți, De-a fața ascunselea, o imitam pe Nadia făcând exerciții la bara de bătut covoare și ne strângeam în fața blocului ca să povestim sau să ne spunem bancuri.

În weekend-uri ne vedeam cu verișorii noștri la casa bunicilor. La cutremurul din 1977, sora mamei mele a murit cu unul dintre copiii ei în brațe. La câteva zile s-a stins din viață și soțul ei,nu a reușit să suporte durerea. Spunea că nu poate să trăiască fără ea,că ea era oxigenul lui ,iar el nu mai poate să respire. A făcut infarct. Așa că verii mei,George și  Isabela , au rămas fără părinți la 7 și 9 ani.Fratele lor în vârstă de 3 ani ,a murit în brațele mamei lui în timpul cutremurului.Au fost luați sub tutelă de bunicii mei, părinții mamei mele, iar noi ne vedeam foarte des cu ei.Toate weekendurile,vacanțele le petreceam numai împreună.Eu,fratele meu Narcis,sora mea Elena, Isabela și George ne-am petrecut copilăria împreună. Ne jucam diferite jocuri, făceam echipe, campionate  chiar de fotbal, volei, badminton, tenis de câmp, tenis de masă, cărți, remy, șah, table, ne udam cu furtunul prin curte, ascultam muzică, dansam, nu aveam nevoie de prieteni din afară, pentru că eram toți 5 mereu împreună de vărste apropiate, George este de vărsta mea, Isabela de vârsta lui Oaky( porecla surorii mele Elena) iar Narcis este cel mai mare. Diferentele intre noi sunt de 2 ani. De exemplu când eram eu cu George clasa a VIII-a, sora mea și Isabela erau a X-a iar fratele meu a XII-a.Am mers la mare și la munte împreună, am dormit împreună, am mâncat împreună, ne-am jucat împreună.  Iar bunicii mei ne-au învățat să ținem aproape unii de alții și când am devenit mari și ne-am căsătorit.

Fragments of my life story

   În loc de prefață:

Această poveste îți este dedicată...m-am ținut de cuvânt! Am scris.

Capitolul I.Nașterea mea sau... cum era să nu mă nasc!

         În mod normal,trebuia să scriu...story of my life, nu - my life story, dar mi s-a părut că îmi sună mai bine acest titlu. În sfârșit asta nu are prea mare importanță, important este ca ceea ce vă voi povesti să vi se pară interesant, captivant și să vă țină alături de mine în povestea mea.

       Ca să scriu povestea vieții mele, ar trebui să încep cu începutul. Adică cu nașterea mea. Sau mai bine spus cum era să nu mă nasc!

    M-am născut prin voința mamei mele.La momentul acela, când mama era însărcinată cu mine, tatăl meu era încurcat cu o altă femeie și nu își mai dorea încă un copil. Mama mea, naivă, habar nu avea, ce gândea el, ce plănuia el...habar nu avea că o înșela, asta a aflat mult mai târziu. Căsătorită cu el, fiind in luna a patra de sarcină, l-a crezut pe cuvânt când a internat-o în spital pentru analize, deși ea se simțea foarte bine.

 Pe timpul răposatului, adică în perioada comunismului, când Ceaușescu era la putere, nu aveai voie să faci chiuretaj, dacă te prindea riscai închisoarea. Dar tatăl meu avea relații și o internase pe mama să îi facă avort, fără să o întrebe, aranjase cu un doctor. La o zi după internare, trebuia să aibă loc procedura, iar mama stătea liniștită în pat, când a fost anunțată de o asistentă guralivă, că nu trebuie să își facă probleme că doctorul este foarte bun că o să i se facă o intervenție chirurgicală și că o să plece repede acasă. Vedeți voi, personalul spitalului era convins că este o problemă cu copilul și că procedura era imperios necesară. Mama a mers la garderoba spitalului, pe vremea aceea întreaga îmbrăcăminte pe care o avea cineva, era reținută și primeai halat și papuci, și a cerut rochia spunând că are tivul descusut și că dorește să îl coasă. Și-a tras rochia pe ea, a lăsat în vestiar halatul și a fugit încălțată cu papucii din spital. Fiind însărcinată, a luat un taxi spre casa mamei ei, viitoarea mea bunică și a achitat taxiul la sosirea ei acolo.

   Atunci nu erau telefoane mobile,nu știa nici măcar dacă găsește pe cineva la ora aceea acasă,dar a avut noroc. Ceilalți doi copii erau la ea, sora și fratele meu, fuseseră duși acolo dacă mama era internată în spital. Tatăl meu a căutat-o, dar ea nu a vrut să se întoarcă acasă, decât după ce m-a născut pe mine. S-au împăcat iar lui i-a părut rău. Cel puțin așa a declarat!

     Vă dați seama că o asemenea poveste pe mine m-a făcut să îi port pică tatălui meu, deși el declara că pe mine mă iubește cel mai mult. Dar vedeți că eu am aflat despre acest lucru abia după ce părinții mei s-au desparțit.Aveam 9 ani cred, atunci când mama a aflat că de 10 ani tata o înșela și a divorțat imediat.A trăit în paralel cu două femei, își cumpărase și casă cu femeia respectivă care culmea era și ea căsătorită. El fiind șef la Poliția Capitalei-Miliție-cum era atunci, la Investigații criminale și Criminalistică, a trebuit să se pensioneze pe caz de boală ca să nu fie dat afară. Tot vremurile impuneau căsătoria pe viață pentru cei care aveau anumite funcții, iar divorțul însemna moartea carierei. Mama mea a fost cea care i-a spus soțului ei că este amanta tatălui meu. Când am auzit prima oară bancul acela de pe timpul lui ''nea Nicu'' nu l-am găsit amuzant, deși era...Îl știți?

   ''O doamna se duce la un doctor și îi spune:
-Soțul meu mă înșeală cu soția dvs.Ar trebui să ne răzbunăm!Se răzbună ei o dată,de două ori,de trei ori chiar....la care doamna îi spune doctorului...
-Ar trebui să ne mai răzbunăm o dată! iar doctorul îi răspunde:
-Doamnă,iertați-mă! Dar nu mai am nici un pic de ură!''

  Ei bine! Când mama mea l-a căutat pe soțul numitei, nici nu îmi amintesc cum o chema și de fapt nici nu vreau să îi dau un nume...el nu a crezut, a reacționat ca un bou!.Să nu credeți că mama avea gânduri de răzbunare, voia doar să afle omul adevărul, să nu trăiască în minciună. Deși tatal meu i-a distrus viața, mama nu a vorbit niciodată urât de el, așa că nici eu nu o să o fac! 

Tatăl meu a trăit alături de amanta lui, cu care nu s-a recăsătorit după ce a divorțat mama de el, a murit destul de tânăr, iar mama a plătit înmormântarea lui, ea - amanta nici măcar nu a venit la cimitir, și bine a făcut, că nu mi-ar fi plăcut să îi văd mutra.

O Poveste cu prințese!

Cu ceva timp în urmă,acum vreo 24 de ani ,mai exact pe 30 septembrie 1996 s-a născut o prințesă.O fată frumoasă pe nume Isabela Francesca.Mama ei Ana,a realizat din acel moment că nu mai poate trăi fără fiica ei,fără să poată vedea viața prin ochii copilului ei.Și viața lor a început să fie extraordinară.Pentru că pentru Ana,Isabela devenise universul ei .Timpul a trecut și fetița a crescut.
Ca orice mamă a devenit mândră de ea și credeți-mă că avea și are un milion de motive.Nu o să le înșir acum pe toate,o să spun doar câteva dintre ele. Ana are o fiică minunată,pentru că povestea continuă și în zilele noastre.

Milioanele de motive de mândrie despre care vorbeam ale unei mame sunt cele pe care orice mamă le are din primele minute,ore,ani de viață ai copilului ei. Iar dacă ești mamă și citești ,știi despre ce vorbesc,când copilul tău îți zâmbește,când face primii pași,când zice prima oară mama,când vezi că împarte cu alți copii jucăriile,când vezi cu ce copil bun și cuminte te-a binecuvântat Dumnezeu,când alte persoane îl laudă,când mai târziu ia note bune la școală..etc...
Dar nu despre asta era vorba în povestea noastră. Ci despre cum Isabela o face mândră pe Ana în fiecare zi din viața ei. Și cum povestea continua încă nescrisă.
De ce avem"o poveste cu prințese"?Pentru că prințesele din ziua de azi ,nu sunt acelea care locuiesc în palate și care sunt salvate de prinți pe cai albi ,ele sunt cele care știu ce își doresc în viață,care muncesc să își îndeplinească visele,care pot să se salveze pe ele însele ,care nu așteaptă nimic de la nimeni și care acționează și își asumă riscuri.Așa este Isabela,iar mama ei Ana,chiar dacă nu era așa,..ea era o ființă neîncrezătoare în forțele proprii,a devenit doar pentru că și-a dorit ca și fiica ei să fie mândră de mama ei.Și nu știm dacă a reușit ,dar încearcă în fiecare zi.Iar așa cum a învățat din lecțiile de viață pe care fiica ei i le-a dat,dacă vrei ,poți!Poți face orice îți dorești! Trebuie doar să vrei,să ai ambiție și determinare,să nu te dai bătut niciodată.
Când Isabela a împlinit 13 ani,mama ei a divorțat de tatăl ei. Isabela a suferit mult,nu înțelegea de ce trebuie să stea separată de tatăl ei,ea simțea că îi iubește pe amândoi la fel ,dar nu s-a plâns,din contră a găsit o modalitate să o înveseleasca pe mama ei. I-a spus că întotdeauna trebuie să vezi și partea bună a lucrurilor,că va fi un nou început pentru ele.Și așa a fost!

Poveste adevarata!

De cand am aflat ca sunt insarcinata,viitoare tanara mamica imi doream bineinteles copilul meu sa fie fata! Chiar de la inceput m-am gandit la numele Francesca.Se spune ca atunci cand esti gravida iti poti influenta copilul .Primul lucru a fost sa ma las de fumat,am zis ca trebuie sa o fac pentru ea,pentru sanatatea ei.Dupa ce a venit pe lume,am inceput sa imi dau seama cat de mult depinde de mine ,era atat de micuta si firava incat imi venea sa o tin mereu in brate iar atunci cand adormea ii vegheam somnul. Bebelusii viseaza si zambesc in somn atat de frumos,mi-era tare drag de ea.Am redescoperit lumea prin ochii copilului meu si m-am bucurat alaturi de ea de fiecare floricica intalnita in drumul nostru.Aveam o mica printesa de care aveam grija.Cu timpul am realizat ca ea este Universul meu si ca nu voi mai concepe viata decat alaturi de ea.Nu stiu de ce nu cred in povesti,dar cred in realitate.Iar realitatea mi-a dovedit ca iti poti influenta copilul. Nu stiam acest lucru atunci cand fetita mea fiind la gradinita a fost foarte suparata ca o tunsesem scurt. Avea o colega cu parul foarte lung ,pe care copii o poreclisera Alba ca Zăpada. A venit acasa plangand si mi-a spus ca ea nu o sa fie niciodata frumoasa,ca pe ea nu o place nimeni pentru ca are parul scurt.Mi-a spus atunci sa nu o mai tund ca pe ea o doare.Am consolat-o atunci ca fetitele care nu sunt placute de baieti atunci cand sunt mici,cand se fac mari devin foarte frumoase..Bineinteles ca asa s-a si intamplat!Dealtfel eu desi nu eram o persoana avuta,eram chiar destul de modesta,fata mea de mica se comporta ca si cum era printesa cu bobul de mazare. Pretentioasa si foarte eleganta. Dar nu era fandosita. Mereu eu ii spuneam ca ea este printesa din poveste!Primul concurs de Miss la care a participat a fost in Scoala Gimnaziala,concurs organizat in scoala ei cu ocazia venirii unor elevi din strainatate prin programul Comenius. A luat atunci locul 3. Pe urma fiind in liceu la 17 ani a participat la un casting,a fost aleasa,a participat la un concurs de Miss Litoral si a luat premiul Miss Eforie Nord. In urmatorul an a participat la alt concurs fiind aleasa Miss Photogenic,la urmatorul concurs era deja la Universitate asa ca s-a dus la Miss Universitas unde a luat premiul Special. Intre timp invata s-a mentinut la buget,muncea,se ducea la filmari la sedinte foto,la reclame tv. Incepuse sa castige bani. A participat la Miss Universe si a castigat titlul de First Runner Up.Intre timp s-a si angajat ca Digital Ambasador la Google,part-time,iar in ultimul an de facultate si-a deschis propriul business. Lucrarea de licenta si-a facut-o despre afacerea ei,iar acum este la master tot la un loc de la buget.Anul acesta are 22 de ani si s-a inscris la un concurs de Miss unde a castigat titlul de Miss Romania. Urmeaza sa plece la etapa internationala iar eu personal am emotii! Ea are incredere in fortele proprii,este optimista si vesela.Stie ca concursurile de miss sunt deobicei aranjate locurile 1 se dau uneori pe pile,a vazut la Miss Diamond cum a fost,nu vrea titlul suprem decat daca e pe bune! Sper sa fie! 

Sunt un profesor bun sau nu?

Credeti ca educatia primita la scoala depinde  doar de comportamentul profesorilor? Poate ca nu, copiii au alte prioritati, programa este incarcata, sistemul e depasit, orele  sunt plictisitoare..bla,bla,bla! Ne gasim scuze,cand ar trebui sa incercam sa ne reparam lipsurile.Doar schimbarea trebuie sa inceapa cu noi!

Am inceput sa ma intreb daca este  si vina mea pentru comportamentul elevilor. Categoric Da ! De ce? Simplu ...sunt prea indulgenta…Am cativa elevi in clasa cu un comportament problematic. De exemplu: Elevi care nu realizează toate sarcinile primite în timpul orei,vorbesc cu colegul de bancă,sunt indisciplinati sau neatenti în ore .

Aceste probleme împiedică desfăşurarea optimă a orelor in  clasă şi eficienţa învăţării.

Si totusi.…nu am etichetat nicodata un copil ca fiind”rau”,nu am considerat ca elevii mei  nu ma respecta si nu am incercat sa fiu autoritara sau sa ii pedepsesc cu note mici.

Am incercat sa le captez atentia,sa ii fac sa le placa materia pe care o predau si sa invete din clasa,le-am gasit mereu scuze..sunt doar niste copii..iar eu ii iubesc…cred ca este una din conditiile esentiale pentru aceasta meserie…..

Intr-adevar aceasta meserie nu este pentru oricine si incep sa fiu dezamagita de mine si sa incep sa ma gandesc ca nu sunt facuta pentru asta…..sa fiu profesoara….sau poate ca nu sunt un profesor prea bun...Ma straduiesc sa devin si poate ca asta conteaza cel mai mult! Dar sunt momente in care aș renunța!

     Acum să nu vă imaginați că nu fac altceva decât să mă plâng,de tot și de toate, bineînțelescă există multe părți frumoase, multe avantaje. Gândiți-vă la bucuria pe care v-o aduce un copil în viața voastră, dar dacă ai ocazia să fIi înconjurat de copii, să te bucuri alături de ei,  de reușitele lor, să îți lumineze viața candoarea lor,zilnic. Să te încălzească cu privirea lor. Credeți-mă  că e minunat!

Poveștile copilăriei

             Îmi aduc aminte cand i-am citit pentru prima dată fetiței mele povestea Scufița Roșie.Cred că avea in jur de 3-4 anișori.M-a ascultat, dar până sa ajung la finalul poveștii a început sa plângă in hohote întrebându-mă: Lupul moare?i-am raspuns că da..Iar ea a inceput sa plăngă și mai tare spunându-mi că ea nu vrea să moară nimeni,De ce trebuie să moară lupul?Îmi venea să îi spun :Acuma ce faci? Tu ții cu lupul? și că nu trebuie să îi fie milă de lupul cel rău..dar cum să îi explic daca ea o ținea pe a ei…că nu vrea să moara lupul….și atunci mi-a venit o idee…am lăsat cartea deoparte și i-am spus că defapt…povestea asta din carte este mincinoasă și că eu știu altfel povestea.Că atunci cand lupul a venit la bunicuță el a ascuns-o pe bunicuță in debara…iar  când se pregătea să o silească pe Scufița Roșie să intre în dulap ,vânătorul le-a salvat…a venit la timp și l-a împușcat pe lup în fund,pentru că el speriat de vânător s-a întors încercând să fugă.Și în timp ce bunicuța si nepoata ei se îmbrățișau fericite se auzeau din pădure vaietele lupului care striga in gura mare:Aoleuuuu!Fundul meuuu!Plânsetele cu suspine ale fetiței mele s-au transformat imediat în râsete…iar amândouă  țopăiam prin casă, încercând  sa ne imaginăm reacția lupului…și alergam prin casă cu o palmă la fund, țipând în gura mare: Aoleuuuu!Fundul meuuu! Aoleuuuu!Fundul meuuu!

    Atunci mi-am dat seama cât de nocive sunt crimele strecurate în povești… de exemplu decapitarea celor doi iezi din povestea Capra cu trei iezi este prea crudă pentru un copil atât de mic .De atunci toate poveștile erau schimbate în așa fel

încât să nu o mai supere sau să o facă sa plângă ,să nu o mai întristeze și să nu o mai afecteze cu nimic .Bineînțeles că ajungând la gradiniță pe la vârsta de 5 ani a aflat și adevărata varianta  a poveștilor.

despre Cronofagi :)

Cronofagul este o varietate a speciei umane,denumit de Montherlant-mancatorul de timp

               Cronofagul este,cel mai adesea un om care n-are prea mare lucru de facut si care nestiind ce sa faca cu timpul lui se hotaraste sa-l umple mancandu-l pe al tau.Iti baga pe gat povestea vietii lui si te descoase despre a ta.Nu spera sa domolesti cronofagul ingaduindu-i sa devoreze o parcela din timpul tau.Hameseala lui este insatiabila.Indulgenta il face sa staruie,sa solicite.Trebuie sa fii dur fata de cronofagi si sa-i distrugi fara mila.Blandetea creaza un climat in care cronofagul prospera. cronofagul iti smulge din viata.Ce altceva ne este viata decat o bucata de timp?iata ce scria Seneca prietenului sau Lucilius acum doua mii de ani: ,,Unde-i omul care sa daruie cat de cat insemnatate timpului,care stie sa pretuiasca o zi,care sa inteleaga ca moare cu fiecare clipa dusa?In vreme ce noi mereu ne amanam pe maine,viata,vazandu-si de drum,se scurge.Nimic nu-i al nostru,numai timpul,el singur ne apartine.Si de bunul acesta unic si trecator,ii ingaduim primului venit sa ne jefuiasca"-dovada ca acesti cronofagi exista de cand exista societatea omeneasca. O femeie placuta,nu poate deveni niciodata cronofag,ea umple timpul in cel mai pretios mod....

Despre adevăr

Azi am ales sa scriu -Despre adevăr și …să folosesc diacritice!

            Adevărul adevărat despre adevăr…încă nu se cunoaște! Adevărul pot spune că îl cunoaștem dar nu îl acceptăm întotdeauna…
      Uneori oamenii nu vor sa audă adevărul…deoarece adevărul este dureros,incomod,insuportabil,nesatisfacator chiar ignorat si disprețuit.
O prietenă te intreabă:m-am îngrășat? Ea nu vrea sa audă de la tine că da ….deși acesta este adevărul ,ea preferă o minciună…dar  eu gândesc că  Seneca avea dreptate și susțin că și eu :”Prefer să deranjez cu adevărul decât să fac pe plac cu lingușiri.”
      Adevărul iese la iveală mai devreme sau mai târziu..fie ca vrei,fie că nu vrei…așa că nu văd de ce l-am ascunde?Este oare mai ușor să spui o minciună? De câte ori nu ați apelat la o minciună nevinovată..decât la purul adevăr?
        Aș afirma că adevărul are două fețe..sau ca adevărul este subiectiv.Este adevărul meu și adevărul tău.Deoarece partea mea de adevăr atunci când îl spun este punctul meu de vedere in situația respectivă ,iar tu îl spui așa cum vezi tu lucrurile,nu-i așa?Deci nu putem spune ca știm  sau că am aflat adevărul absolut. "Adevărul este rareori pur şi niciodată simplu."