În loc de prefață:
Această poveste îți este dedicată...m-am ținut de cuvânt! Am scris.
Capitolul I.Nașterea mea sau... cum era să nu mă nasc!
În mod normal,trebuia să scriu...story of my life, nu - my life story, dar mi s-a părut că îmi sună mai bine acest titlu. În sfârșit asta nu are prea mare importanță, important este ca ceea ce vă voi povesti să vi se pară interesant, captivant și să vă țină alături de mine în povestea mea.
Ca să scriu povestea vieții mele, ar trebui să încep cu începutul. Adică cu nașterea mea. Sau mai bine spus cum era să nu mă nasc!
M-am născut prin voința mamei mele.La momentul acela, când mama era însărcinată cu mine, tatăl meu era încurcat cu o altă femeie și nu își mai dorea încă un copil. Mama mea, naivă, habar nu avea, ce gândea el, ce plănuia el...habar nu avea că o înșela, asta a aflat mult mai târziu. Căsătorită cu el, fiind in luna a patra de sarcină, l-a crezut pe cuvânt când a internat-o în spital pentru analize, deși ea se simțea foarte bine.
Pe timpul răposatului, adică în perioada comunismului, când Ceaușescu era la putere, nu aveai voie să faci chiuretaj, dacă te prindea riscai închisoarea. Dar tatăl meu avea relații și o internase pe mama să îi facă avort, fără să o întrebe, aranjase cu un doctor. La o zi după internare, trebuia să aibă loc procedura, iar mama stătea liniștită în pat, când a fost anunțată de o asistentă guralivă, că nu trebuie să își facă probleme că doctorul este foarte bun că o să i se facă o intervenție chirurgicală și că o să plece repede acasă. Vedeți voi, personalul spitalului era convins că este o problemă cu copilul și că procedura era imperios necesară. Mama a mers la garderoba spitalului, pe vremea aceea întreaga îmbrăcăminte pe care o avea cineva, era reținută și primeai halat și papuci, și a cerut rochia spunând că are tivul descusut și că dorește să îl coasă. Și-a tras rochia pe ea, a lăsat în vestiar halatul și a fugit încălțată cu papucii din spital. Fiind însărcinată, a luat un taxi spre casa mamei ei, viitoarea mea bunică și a achitat taxiul la sosirea ei acolo.
Atunci nu erau telefoane mobile,nu știa nici măcar dacă găsește pe cineva la ora aceea acasă,dar a avut noroc. Ceilalți doi copii erau la ea, sora și fratele meu, fuseseră duși acolo dacă mama era internată în spital. Tatăl meu a căutat-o, dar ea nu a vrut să se întoarcă acasă, decât după ce m-a născut pe mine. S-au împăcat iar lui i-a părut rău. Cel puțin așa a declarat!
Vă dați seama că o asemenea poveste pe mine m-a făcut să îi port pică tatălui meu, deși el declara că pe mine mă iubește cel mai mult. Dar vedeți că eu am aflat despre acest lucru abia după ce părinții mei s-au desparțit.Aveam 9 ani cred, atunci când mama a aflat că de 10 ani tata o înșela și a divorțat imediat.A trăit în paralel cu două femei, își cumpărase și casă cu femeia respectivă care culmea era și ea căsătorită. El fiind șef la Poliția Capitalei-Miliție-cum era atunci, la Investigații criminale și Criminalistică, a trebuit să se pensioneze pe caz de boală ca să nu fie dat afară. Tot vremurile impuneau căsătoria pe viață pentru cei care aveau anumite funcții, iar divorțul însemna moartea carierei. Mama mea a fost cea care i-a spus soțului ei că este amanta tatălui meu. Când am auzit prima oară bancul acela de pe timpul lui ''nea Nicu'' nu l-am găsit amuzant, deși era...Îl știți?
-Soțul meu mă înșeală cu soția dvs.Ar trebui să ne răzbunăm!Se răzbună ei o dată,de două ori,de trei ori chiar....la care doamna îi spune doctorului...
-Ar trebui să ne mai răzbunăm o dată! iar doctorul îi răspunde:
-Doamnă,iertați-mă! Dar nu mai am nici un pic de ură!''
Ei bine! Când mama mea l-a căutat pe soțul numitei, nici nu îmi amintesc cum o chema și de fapt nici nu vreau să îi dau un nume...el nu a crezut, a reacționat ca un bou!.Să nu credeți că mama avea gânduri de răzbunare, voia doar să afle omul adevărul, să nu trăiască în minciună. Deși tatal meu i-a distrus viața, mama nu a vorbit niciodată urât de el, așa că nici eu nu o să o fac!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu