Se afișează postările cu eticheta vreau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vreau. Afișați toate postările

duminică, 3 octombrie 2021

Despre el,despre mine,despre noi...

 Poate ca nu a fost o risipă de sentimente din partea mea,cum am spus atunci când eram dezamăgită de el.Poate că mi-am dorit prea mult imposibilul,poate că mi-am dorit prea mult ca el să fie alesul meu. De fapt el a fost alesul meu,din atâția bărbați care au roit în jurul meu,eu l-am vrut doar pe el și atât.Dar nu a fost să fie! Sau mai bine zis,a fost doar un trecător prin viața mea,care m-a schimbat. Nu îl pot înlocui cu nimeni și nici nu vreau. Poate că încă nu mi-a trecut,poate că încă nu mi s-au vindecat rănile,nu știu....poate că nu am reușit să trec peste.....iar eu am devenit ceea ce nu eram,.....o persoana rece,distantă,indiferentă la ce se mai întămplă cu viața mea. 

Tu oare bănuiești măcar ?

că m-ai lăsat într-o letargie greu de descris........

că am rămas blocată efectiv în trecut.........

că nu pot să nu mă mai gândesc la tine indiferent cât timp  trece?

că rătăcesc în timp..căutându-te pe tine?

duminică, 28 martie 2021

Capitolul II. Copilăria mea

La un pas de moarte!

      Despre copilăria mea, v-aș putea povesti cum tatal meu mă alinta în toate felurile posibile, uneori mă striga Anușca-țușca-pușca-gălușca, sau chiar porecle ca Anița, Anușcuța, Andrușca, Anișoara...nu le mai țin minte pe toate..dar el găsea cu siguranță multe diminutive ale numelui Ana la care nici nu te-ai fi gândit! 

         La câțiva anișori, nu mai știu exact câți...m-am îmbolnăvit de bronho-pneumonie. Doctorul mi-a prescris niște injecții care anulau efectul antibioticelor, deci boala avansa, iar tratamentul nu își făcea efectul. Eram la un pas de moarte, temperatura 40 grade, iar până să își dea seama părinții mei,să mă salveze, ducandu-mă la alți doctori, deliram. Culmea e, că deși eram foarte mică, îmi amintesc! Îmi amintesc durerea pricinuită de acele injecții inutile, îmi amintesc ziua când părinții mei credeau că mă vor pierde, când aveam temperatura mare, deoarece atunci am trăit coșmarul vieții mele! Senzațiile de atunci mi-au rămas vii în memorie ca și cum s-a întâmplat ieri. Simțeam că sunt în întuneric ,în cădere liberă, cădeam de la o distanță mare,jos, foarte jos! M-am trezit (de fapt acesta a fost un vis) într-o încăpere unde pe un pat  eram legată de mâini și de picioare și acuzată de ceva. Faptul că nu voiam să recunosc ceva ce nu făcusem, făcea ca un mecanism să îmi întindă mâinile și picioarele..iar eu țipam de durere! Mult mai târziu,în adolescență am citit despre inchiziție și despre metodele de tortură. Asta trăisem eu în acel vis copil fiind, când deliram! Și nu aveam nici un motiv să inventez ceva ce nu povestisem nimănui! Poate visul meu a fost o amintire dintr-o viață anterioară, cine știe? Eu cred în reîncarnare, tu crezi?

Mi se spunea Bulandra!

Eram poreclită Bulandra - după numele unei actrițe celebre, de către bunica mea, iar porecla a fost adoptată de restul familiei mele, deoarece considerau că sunt o mică prefăcută, că joc teatru! Că puteam să râd sau să plâng la comandă. 

Când eram mai mică, fratele meu cu 4 ani mare ca mine, nu mă lăsa să intru la el în cameră.Aproape de fiecare dată când intram ,mă dădea afară și primeam de cele mai multe ori și câte un șut în fund! Plângeam și mă duceam să îl spun părinților.Tatăl meu îl bătea.Fratele meu a mâncat multă bătaie din cauza mea.Pe urmă, când părinții noștri s-au despărțit, mama ducându-se la serviciu, ne lăsa în grija fratelui meu, pe mine și pe sora mea. Îi spunea, dacă ieșim pe afară,când ne întoarcem de la școală, să iasă cu noi.El pentru că nu avea chef să iasă, iar noi ne rugam de el să ne lase, ne spunea așa: 

-Dacă mă bateți la șah,ieșim afară,dacă nu, nu ieșim! ne punea să jucăm șah cu el, iar pentru că nu reușeam să îl batem, ne spunea să jucăm amândouă contra lui. Lui îi plăcea să studieze mișcările lui Kasparov,  mare maestru și campion mondial la șah, nu numai că ne bătea ușor dar mai făcea și mișto de noi, că nu puteam să îl batem. Din această cauză, eu în loc să învăț să joc șah mai bine, am început să urăsc șahul. Am avut noroc că după o perioadă mama,și-a schimbat serviciul, a început să lucreze de acasă la o Cooperativă ca să aibă mai mult timp de noi. Făcea mărțișoare, ornamente de pom,jucării pentru copii,tot felul de chestii draguțe, care nu ți se mai par deloc drăguțe când ai de făcut câteva mii și  când casa ta  e plina de materiale și de mărgele.Așa că veneam de la școală și o ajutam la confecționarea mărțișoarelor,iar dacă ne făceam și lecțiile ieșeam mai des afară, lăsând șahul în grija fratelui meu, care devenise atât de pasionat de șah că el nu mai voia să iasă deloc pe afară!

Am crescut în ‘’generația cu cheia la gât’’

Ascultam Duran Duran,Depeche Mode,Abba,Modern Talking,Sabrina,Ace of Base, dar și Queen,Michael Jackson și Madonna.Am avut perioade prin liceu când ascultam muzică rock și heavy metal, AC/DC, Rolling Stones,Black Sabbath ,dar uneori și The Beatles. Am folosit telefoane cu fise, la bairamuri fiecare aducea câte ceva de acasă și dansam sau închiriam casete video și ne uitam la filme de groază ,pe afară ne jucam Flori,fete și Baieți, De-a fața ascunselea, o imitam pe Nadia făcând exerciții la bara de bătut covoare și ne strângeam în fața blocului ca să povestim sau să ne spunem bancuri.

În weekend-uri ne vedeam cu verișorii noștri la casa bunicilor. La cutremurul din 1977, sora mamei mele a murit cu unul dintre copiii ei în brațe. La câteva zile s-a stins din viață și soțul ei,nu a reușit să suporte durerea. Spunea că nu poate să trăiască fără ea,că ea era oxigenul lui ,iar el nu mai poate să respire. A făcut infarct. Așa că verii mei,George și  Isabela , au rămas fără părinți la 7 și 9 ani.Fratele lor în vârstă de 3 ani ,a murit în brațele mamei lui în timpul cutremurului.Au fost luați sub tutelă de bunicii mei, părinții mamei mele, iar noi ne vedeam foarte des cu ei.Toate weekendurile,vacanțele le petreceam numai împreună.Eu,fratele meu Narcis,sora mea Elena, Isabela și George ne-am petrecut copilăria împreună. Ne jucam diferite jocuri, făceam echipe, campionate  chiar de fotbal, volei, badminton, tenis de câmp, tenis de masă, cărți, remy, șah, table, ne udam cu furtunul prin curte, ascultam muzică, dansam, nu aveam nevoie de prieteni din afară, pentru că eram toți 5 mereu împreună de vărste apropiate, George este de vărsta mea, Isabela de vârsta lui Oaky( porecla surorii mele Elena) iar Narcis este cel mai mare. Diferentele intre noi sunt de 2 ani. De exemplu când eram eu cu George clasa a VIII-a, sora mea și Isabela erau a X-a iar fratele meu a XII-a.Am mers la mare și la munte împreună, am dormit împreună, am mâncat împreună, ne-am jucat împreună.  Iar bunicii mei ne-au învățat să ținem aproape unii de alții și când am devenit mari și ne-am căsătorit.

sâmbătă, 27 martie 2021

Fragments of my life story

   În loc de prefață:

Această poveste îți este dedicată...m-am ținut de cuvânt! Am scris.

Capitolul I.Nașterea mea sau... cum era să nu mă nasc!

         În mod normal,trebuia să scriu...story of my life, nu - my life story, dar mi s-a părut că îmi sună mai bine acest titlu. În sfârșit asta nu are prea mare importanță, important este ca ceea ce vă voi povesti să vi se pară interesant, captivant și să vă țină alături de mine în povestea mea.

       Ca să scriu povestea vieții mele, ar trebui să încep cu începutul. Adică cu nașterea mea. Sau mai bine spus cum era să nu mă nasc!

    M-am născut prin voința mamei mele.La momentul acela, când mama era însărcinată cu mine, tatăl meu era încurcat cu o altă femeie și nu își mai dorea încă un copil. Mama mea, naivă, habar nu avea, ce gândea el, ce plănuia el...habar nu avea că o înșela, asta a aflat mult mai târziu. Căsătorită cu el, fiind in luna a patra de sarcină, l-a crezut pe cuvânt când a internat-o în spital pentru analize, deși ea se simțea foarte bine.

 Pe timpul răposatului, adică în perioada comunismului, când Ceaușescu era la putere, nu aveai voie să faci chiuretaj, dacă te prindea riscai închisoarea. Dar tatăl meu avea relații și o internase pe mama să îi facă avort, fără să o întrebe, aranjase cu un doctor. La o zi după internare, trebuia să aibă loc procedura, iar mama stătea liniștită în pat, când a fost anunțată de o asistentă guralivă, că nu trebuie să își facă probleme că doctorul este foarte bun că o să i se facă o intervenție chirurgicală și că o să plece repede acasă. Vedeți voi, personalul spitalului era convins că este o problemă cu copilul și că procedura era imperios necesară. Mama a mers la garderoba spitalului, pe vremea aceea întreaga îmbrăcăminte pe care o avea cineva, era reținută și primeai halat și papuci, și a cerut rochia spunând că are tivul descusut și că dorește să îl coasă. Și-a tras rochia pe ea, a lăsat în vestiar halatul și a fugit încălțată cu papucii din spital. Fiind însărcinată, a luat un taxi spre casa mamei ei, viitoarea mea bunică și a achitat taxiul la sosirea ei acolo.

   Atunci nu erau telefoane mobile,nu știa nici măcar dacă găsește pe cineva la ora aceea acasă,dar a avut noroc. Ceilalți doi copii erau la ea, sora și fratele meu, fuseseră duși acolo dacă mama era internată în spital. Tatăl meu a căutat-o, dar ea nu a vrut să se întoarcă acasă, decât după ce m-a născut pe mine. S-au împăcat iar lui i-a părut rău. Cel puțin așa a declarat!

     Vă dați seama că o asemenea poveste pe mine m-a făcut să îi port pică tatălui meu, deși el declara că pe mine mă iubește cel mai mult. Dar vedeți că eu am aflat despre acest lucru abia după ce părinții mei s-au desparțit.Aveam 9 ani cred, atunci când mama a aflat că de 10 ani tata o înșela și a divorțat imediat.A trăit în paralel cu două femei, își cumpărase și casă cu femeia respectivă care culmea era și ea căsătorită. El fiind șef la Poliția Capitalei-Miliție-cum era atunci, la Investigații criminale și Criminalistică, a trebuit să se pensioneze pe caz de boală ca să nu fie dat afară. Tot vremurile impuneau căsătoria pe viață pentru cei care aveau anumite funcții, iar divorțul însemna moartea carierei. Mama mea a fost cea care i-a spus soțului ei că este amanta tatălui meu. Când am auzit prima oară bancul acela de pe timpul lui ''nea Nicu'' nu l-am găsit amuzant, deși era...Îl știți?

   ''O doamna se duce la un doctor și îi spune:
-Soțul meu mă înșeală cu soția dvs.Ar trebui să ne răzbunăm!Se răzbună ei o dată,de două ori,de trei ori chiar....la care doamna îi spune doctorului...
-Ar trebui să ne mai răzbunăm o dată! iar doctorul îi răspunde:
-Doamnă,iertați-mă! Dar nu mai am nici un pic de ură!''

  Ei bine! Când mama mea l-a căutat pe soțul numitei, nici nu îmi amintesc cum o chema și de fapt nici nu vreau să îi dau un nume...el nu a crezut, a reacționat ca un bou!.Să nu credeți că mama avea gânduri de răzbunare, voia doar să afle omul adevărul, să nu trăiască în minciună. Deși tatal meu i-a distrus viața, mama nu a vorbit niciodată urât de el, așa că nici eu nu o să o fac! 

Tatăl meu a trăit alături de amanta lui, cu care nu s-a recăsătorit după ce a divorțat mama de el, a murit destul de tânăr, iar mama a plătit înmormântarea lui, ea - amanta nici măcar nu a venit la cimitir, și bine a făcut, că nu mi-ar fi plăcut să îi văd mutra.

joi, 5 septembrie 2019

Bărbatul cu tricou turcoaz

    Iar am întâlnit un bărbat pe strada cu tricou bleo-turcoaz. Stii exact culoarea pe care tu o purtai uneori. Tricourile tale de la magazinul New-Yorker. Oare le mai porți? Nu,nu erai tu. Era mai gras și mai urât. Ma uit la bărbații de pe stradă care poarta culoarea ta. Culoarea in care veneai uneori sa te vezi cu mine. Mi-a rămas întipărită în minte și o asociez cu tine. Nu știu de ce! Poate că atunci când purtai culoarea aia m-am simțit bine alaturi de tine. Poate și când purtai alta culoare a fost bine. Nu eram certați.Eram împreuna.Dar in schimb am inceput sa ocolesc pe cât posibil locurile din Bucuresti in care mă plimbam cu tine. Le evit! Le ocolesc..deoarece îmi provoacă amintiri dureroase. Si cu toate astea încă sper că omul acela de pe strada cu tricoul turcoaz ai putea fi tu.Ca te întorci și mă privești. Si că mă iei în brațe! Și mă săruți! Dar din păcate nu ești tu..și trec mai departe cu gândurile mele.

sâmbătă, 9 septembrie 2017

Vreau

Vreau sa traiesc din nou!

vreau sa iesi din mintea mea!
vreau sa nu imi mai amintesc de tine,de ochii tai,
vreau sa scap de umbra ta!
vreau sa nu mai sangereze ranile pe care mi le-ai facut!
vreau sa te uit !
daca vreau ..o sa pot....
curand voi spune....
Adio!

vineri, 28 octombrie 2016

Privind cu incredere in viitor!

             Pe mine scrisul ma ajuta sa ma descarc.Ma descarc de energia negativa acumulata.Ma descarc de probleme si de trairi neplacute.Culmea este ca nu scriu mereu ci doar atunci cand simt ca durerea este prea mare sa o mai suport.Scriu atunci cand se comite o nedreptate de imi vine sa urlu..sa strig ,sa tip, doar atunci ma exprim prin cuvinte.Adunate,imi vin in cap toate laolata.Si simt nevoia sa le astern pe hartie.Ultimile zile am trait un cosmar din care tot sper ca ma voi trezi si inca nu reusesc.Copilul meu este exploatat de un contract idiot.Sunt in tratative si sper ca toate se vor rezolva.Dar nu am dormit,nu am mancat,am fost stresata,m-am invinovatit pentru ceea ce i se intampla si prin ce trece. Ea e universul vietii mele si sunt in stare de orice sacrificiu pentru ea.Iar cei care au copii daca le-as da amanunte ar intelege despre ce vorbesc.Dar nu vreau sa intru in detalii despre asta acum.Consider ca a trecut de pericol si chiar daca inca imi fac griji pentru ea mi se pare firesc.Orice mama isi face griji pentru copilul ei.Voiam sa povestesc o intamplare prin care am fost nevoita sa trec ieri.Asa cum am perceput-o eu.Nu m-am simtit in viata mea umilita in halul ala.Am fost aruncata in cusca cu lei.Am fost pusa la zid si s-au aruncat cu pietre in mine fara drept de apel.Fara sa fiu avertizata(dar oare cum imi imaginez ca poti fi avertizat de asa ceva).Am fost improscata cu noroi.Si ar fi trebuit sa arunce primul piatra cel fara de pacat!Bineinteles ca nu s-au intamplat toate astea la propriu.Dar s-au intamplat intr-un anume fel.Si ceea ce m-a surprins a fost constatarea lipsei umanitatii din jurul meu.A triumfat minciuna si perfidia.Din interese meschine,de catre oameni de nimic,care nu au pic de rusine si demnitate.Sau doar de frica pierderii locului de munca,au tacut.O persoana mi-a spus ca ea a fost socata sa vada prin ce trec si a ramas fara cuvinte..iar alta martora la “eveniment” a apucat sa imi spuna doar..imi pare rau!,Si mie imi pare rau…pentru ca am facut tot ceea ce era omeneste posibil sa fie bine si am fost tratata cu rau..pentru ca nu mi se poate imputa decat ca am fost prea blanda….imi pare rau pentru ca am fost sunata de o mamica plangand…azi cand a aflat ca nu mai sunt acolo.Eu din fericire ma respect ca om,am coloana vertebrala si chiar daca pe fondul unor probleme personale nu mi-am gasit cuvintele potrivite in situatia data….chiar daca am lasat o impresie gresita despre mine (ma judec dur pe mine mai mult decat o fac altii!) am preferat sa depun armele si sa cedez.Am renuntat la lupta …deoarece stiam ca ma lupt cu morile de vant.Lupta mea era pierduta din prima zi.Inutila si zadarnica.Nu numai ca pornisem cu stangul dar era o lupta inegala .El avea tunul intreptat spre mine si eu il amenintam cu o scobitoare pe post de arma. Si cat de scarba mi-a fost de ranjetul triumfator al incompetentului. I-am facut jocul dobitocului si i-am oferit ce isi dorea.Demisia mea!Eu am alternative.El din pacate nu are! iar acum ma gandesc ca”Un sut in fund este un pas inainte!”Nu sunt o persoana care sa intoarca palma primita..eu deobicei intorc si celalalt obraz.Pentru ca stiu ca fiecare pasare pe limba ei piere!O sa se impiedice singur.Si nici macar nu ma intereseaza sa fiu acolo cand o sa se intample!Deja trebuie sa incerc sa uit si sa merg inainte.Mai departe…cat mai departe.Imi doresc sa o vad mai repede acasa in siguranta pe fata mea!Pe urma pot sa zic ca am timp sa ma gandesc si la altele...de exemplu.....ce voi face sa imi castig existenta!Pentru ca degeaba ocupi un post in urma unui examen,degeaba te zbati ca pestele pe uscat...trebuie sa ai si noroc sa intalnesti oameni !