Capitolul II. Copilăria mea

La un pas de moarte!

      Despre copilăria mea, v-aș putea povesti cum tatal meu mă alinta în toate felurile posibile, uneori mă striga Anușca-țușca-pușca-gălușca, sau chiar porecle ca Anița, Anușcuța, Andrușca, Anișoara...nu le mai țin minte pe toate..dar el găsea cu siguranță multe diminutive ale numelui Ana la care nici nu te-ai fi gândit! 

         La câțiva anișori, nu mai știu exact câți...m-am îmbolnăvit de bronho-pneumonie. Doctorul mi-a prescris niște injecții care anulau efectul antibioticelor, deci boala avansa, iar tratamentul nu își făcea efectul. Eram la un pas de moarte, temperatura 40 grade, iar până să își dea seama părinții mei,să mă salveze, ducandu-mă la alți doctori, deliram. Culmea e, că deși eram foarte mică, îmi amintesc! Îmi amintesc durerea pricinuită de acele injecții inutile, îmi amintesc ziua când părinții mei credeau că mă vor pierde, când aveam temperatura mare, deoarece atunci am trăit coșmarul vieții mele! Senzațiile de atunci mi-au rămas vii în memorie ca și cum s-a întâmplat ieri. Simțeam că sunt în întuneric ,în cădere liberă, cădeam de la o distanță mare,jos, foarte jos! M-am trezit (de fapt acesta a fost un vis) într-o încăpere unde pe un pat  eram legată de mâini și de picioare și acuzată de ceva. Faptul că nu voiam să recunosc ceva ce nu făcusem, făcea ca un mecanism să îmi întindă mâinile și picioarele..iar eu țipam de durere! Mult mai târziu,în adolescență am citit despre inchiziție și despre metodele de tortură. Asta trăisem eu în acel vis copil fiind, când deliram! Și nu aveam nici un motiv să inventez ceva ce nu povestisem nimănui! Poate visul meu a fost o amintire dintr-o viață anterioară, cine știe? Eu cred în reîncarnare, tu crezi?

Mi se spunea Bulandra!

Eram poreclită Bulandra - după numele unei actrițe celebre, de către bunica mea, iar porecla a fost adoptată de restul familiei mele, deoarece considerau că sunt o mică prefăcută, că joc teatru! Că puteam să râd sau să plâng la comandă. 

Când eram mai mică, fratele meu cu 4 ani mare ca mine, nu mă lăsa să intru la el în cameră.Aproape de fiecare dată când intram ,mă dădea afară și primeam de cele mai multe ori și câte un șut în fund! Plângeam și mă duceam să îl spun părinților.Tatăl meu îl bătea.Fratele meu a mâncat multă bătaie din cauza mea.Pe urmă, când părinții noștri s-au despărțit, mama ducându-se la serviciu, ne lăsa în grija fratelui meu, pe mine și pe sora mea. Îi spunea, dacă ieșim pe afară,când ne întoarcem de la școală, să iasă cu noi.El pentru că nu avea chef să iasă, iar noi ne rugam de el să ne lase, ne spunea așa: 

-Dacă mă bateți la șah,ieșim afară,dacă nu, nu ieșim! ne punea să jucăm șah cu el, iar pentru că nu reușeam să îl batem, ne spunea să jucăm amândouă contra lui. Lui îi plăcea să studieze mișcările lui Kasparov,  mare maestru și campion mondial la șah, nu numai că ne bătea ușor dar mai făcea și mișto de noi, că nu puteam să îl batem. Din această cauză, eu în loc să învăț să joc șah mai bine, am început să urăsc șahul. Am avut noroc că după o perioadă mama,și-a schimbat serviciul, a început să lucreze de acasă la o Cooperativă ca să aibă mai mult timp de noi. Făcea mărțișoare, ornamente de pom,jucării pentru copii,tot felul de chestii draguțe, care nu ți se mai par deloc drăguțe când ai de făcut câteva mii și  când casa ta  e plina de materiale și de mărgele.Așa că veneam de la școală și o ajutam la confecționarea mărțișoarelor,iar dacă ne făceam și lecțiile ieșeam mai des afară, lăsând șahul în grija fratelui meu, care devenise atât de pasionat de șah că el nu mai voia să iasă deloc pe afară!

Am crescut în ‘’generația cu cheia la gât’’

Ascultam Duran Duran,Depeche Mode,Abba,Modern Talking,Sabrina,Ace of Base, dar și Queen,Michael Jackson și Madonna.Am avut perioade prin liceu când ascultam muzică rock și heavy metal, AC/DC, Rolling Stones,Black Sabbath ,dar uneori și The Beatles. Am folosit telefoane cu fise, la bairamuri fiecare aducea câte ceva de acasă și dansam sau închiriam casete video și ne uitam la filme de groază ,pe afară ne jucam Flori,fete și Baieți, De-a fața ascunselea, o imitam pe Nadia făcând exerciții la bara de bătut covoare și ne strângeam în fața blocului ca să povestim sau să ne spunem bancuri.

În weekend-uri ne vedeam cu verișorii noștri la casa bunicilor. La cutremurul din 1977, sora mamei mele a murit cu unul dintre copiii ei în brațe. La câteva zile s-a stins din viață și soțul ei,nu a reușit să suporte durerea. Spunea că nu poate să trăiască fără ea,că ea era oxigenul lui ,iar el nu mai poate să respire. A făcut infarct. Așa că verii mei,George și  Isabela , au rămas fără părinți la 7 și 9 ani.Fratele lor în vârstă de 3 ani ,a murit în brațele mamei lui în timpul cutremurului.Au fost luați sub tutelă de bunicii mei, părinții mamei mele, iar noi ne vedeam foarte des cu ei.Toate weekendurile,vacanțele le petreceam numai împreună.Eu,fratele meu Narcis,sora mea Elena, Isabela și George ne-am petrecut copilăria împreună. Ne jucam diferite jocuri, făceam echipe, campionate  chiar de fotbal, volei, badminton, tenis de câmp, tenis de masă, cărți, remy, șah, table, ne udam cu furtunul prin curte, ascultam muzică, dansam, nu aveam nevoie de prieteni din afară, pentru că eram toți 5 mereu împreună de vărste apropiate, George este de vărsta mea, Isabela de vârsta lui Oaky( porecla surorii mele Elena) iar Narcis este cel mai mare. Diferentele intre noi sunt de 2 ani. De exemplu când eram eu cu George clasa a VIII-a, sora mea și Isabela erau a X-a iar fratele meu a XII-a.Am mers la mare și la munte împreună, am dormit împreună, am mâncat împreună, ne-am jucat împreună.  Iar bunicii mei ne-au învățat să ținem aproape unii de alții și când am devenit mari și ne-am căsătorit.