Se afișează postările cu eticheta sentimente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sentimente. Afișați toate postările

joi, 14 septembrie 2023

Al doilea mesaj

 Doamnă,

       Aș dori să știu...ce aveți cu mine? Sau mai bine spus de ce ''vi s-a pus pata pe mine''? Așa dintr-o dată?

       Sunt de 12 ani în învățământ, de 6-7 ani în această școală, dar pare că mă pândiți ca să îmi faceți observații, mai mult decât atât - țipați la mine în cancelarie de față cu colegii.Vreți să plec? Asta ar fi soluția? Sunteți o persoană influentă, puteți să vorbiți cu cineva să mă mute daca asta vă face fericită.Vă bateți cu pumnul în piept că îi aveți la degetul mic pe cei din Ministerul Educației, ați fost deputat în Parlament, așa că nu ar fi o mare problemă să mă mutați la altă școală deși sunt titulară în această școală.

     A vorbit cineva urât de mine? V-a influențat cineva împotriva mea? Că nu înțeleg...până acum am fost bună și acum nu mai sunt? Sau cum?

Motivele pe care le invocați când vă luați de mine sunt puerile, ba că am lasat un copil la baie, ba că era gălăgie în clasă în ultimul sfert de minut înainte să se sune, în condițiile în care elevii au ultima oră cu mine după alte 6 ore de curs....

   Ultima oară când ați țipat la mine a fost pentru că am îndrăznit să vă cer acordul pentru un concurs prin e-mail,eu neavând numărul dvs. de telefon, iar în săptămână respectivă nu am reușit să vă prind deoarece și dvs erați prinsă cu alte probleme în școală, iar eu aveam un termen în care trebuia să mă încadrez.Nu puteam să fac ceva de capul meu, trebuia să vă întreb, știind că și la consiliile profesorale ați spus pe bună - dreptate că orice dorim să facem în școală trebuie să o facem cu acordul dvs. Ați țipat atunci că nu ați înțeles ce am vrut să spun, că nu m-am exprimat eu cum trebuie...poate .........în sfârșit v-am cerut acordul verbal și mi l-ați dat. Nu făceam decât să muncesc în plus pentru că îmi doresc să îi motivez pe elevi, nu îmi doream recunoștință, dar nici la asemenea reacție nu puteam să mă aștept... Și revin la întrebarea mea, cu ce v-am greșit?

Am încercat să vă ignor, dar poate că atitudinea mea a părut ostentativă, eu doar încercând să nu vă stau în cale ca să nu vă vărsați iar nervii pe mine sau cel puțin așa am gândit-o eu,iar acum nu fac altceva decât să îmi aștern gândurile pe o foaie.

Să știți că eu sunt călită,stau în casă cu un fost soț, care țipă zilnic la mine, îl înțeleg este bolnav de screloză multiplă, are o boală îngrozitoare, mă jignește și mă acuză uneori fără motiv,iar eu tac ca să pot să mai trăiesc sub același acoperiș cu el.

Tac și în fața dvs. ca să nu mă enervez inutil, dar mă macină nedreptatea și probabil că până la urmă o să vă spun ce gândesc. Sau o să dau să citiți, așa cum mi-ați arătat mie un mesaj despre o profesoară care nu avea nici o legătură cu mine.Dar dvs. ați găsit și atunci un prilej să mă denigrați. Am tăcut, așa cum fac mereu.



miercuri, 10 mai 2023

MESAJ

 Doamnă,

Azi,nu știam cum să reactionez, să plâng sau să râd? 

Când sunt acuzată pe nedrept și luată prin surprindere, când o persoană se răsteste la mine aparent fără motiv, când mă face să mă simt ca un om bun de nimic....în această situație din păcate chiar nu știu cum... sau ce ar fi trebuit să fac? Poate știti dvs. mai bine, pe mine mă lăsați fără cuvinte.....și macar daca ar fi prima oară...dar se pare că nu mă mai aveți la inimă și imi pare rău! Nu știu ce pot să fac și nu găsesc nici o cale de ieșire din asta decât să vă ignor. 

Stiu ca functia dvs. presupune foarte mult efort, ca manager al instituției aveți foarte multe responsabilități, aveți foarte multe griji și probleme de rezolvat, în fiecare zi se ivesc conflicte între elevi, în fiecare zi trebuie să soluționați diverse probleme apărute, să gestionați situații diverse, înțeleg....sau măcar ... încerc să înțeleg, mai ales că eu nu am avut nici o legătură cu problemele dvs. Și mai sper că puteți înțelege și dvs. că sunt OM. Și mă răniți intenționat.

Directorul școlii ar trebui să interacționeze cu cadrele didactice într-o manieră deschisă și prietenoasă și să se rețină de la expresii extrem de răutăcioase și jignitoare.
Din păcate dvs. vă ieșiți din fire foarte des, mai ales când mă întâlniți.Tendința dvs. de a crede că numai dvs.aveți dreptate, a devenit un obicei nesănătos.Vă simțiți bine când  mă călcați în picioare, când încercați să mă striviți ca pe un gândac abuzând de funcția pe care o aveți, disecând situații, făcând critici nefondate, atacuri concentrate pe devalorizarea mea în fața altor persoane și tot nu am înțeles de ce? Până acum am fost bună și dintr-o dată nu mai sunt..pentru că mi-am permis să plec cu altă școală în Erasmus, pentru că muncesc în timpul meu liber zile și nopți la revista școlii, pentru că mi-am propus să fac un concurs și am reușit? Oare acestea sunt motivele pentru care țipați la mine fără să aveți un motiv plauzibil?
Dacă în felul acesta doriți să mă faceți să plec, eu o să rămân.Dar o să încerc să vă evit! Pe cât se poate.
Număr zilele până la vacanță.

sâmbătă, 5 februarie 2022

Viața

Pentru că subiectul adus în discuție de doamna prof. de limba română m-a provocat, o să scriu și eu câteva cuvinte despre viață, nu o să încerc  să dau o definiție personală, pentru că din punctul meu de vedere  ar fi insuficient.

Ce este VIAȚA? Păi...viața este tot și toate, viața este lumină dar și întuneric, este veselie și tristețe, este umanitate, demnitate dar și cruzime, este suferință și bucurie, este fericire și iubire, este talent, este prezență, este curiozitate și ignoranță, este gândire, este putere, este influență sau subjugare, este sentiment, moralitate și stăpânire, este superficialitate și temeinicie, este acțiune, autenticitate, atenție, profunzime,  dar este și  grijă și inconsecvență, este ironie, este răutate și bunătate, este joc și intenție, este naturalețe și înșelăciune, este oxigen și frumusețe, este uimire și încântare, este minune, cântec și admirație.

 VIAȚA este o călătorie în timp și spațiu, un amestec tumultos de trăiri și senzații , o magie a cosmosului, un tren care merge fără încetare, viața eu o văd ca pe  o corabie ,viața este un copac, este o pasăre, este o plantă, este un spectacol , este un curcubeu, este culoare, este artă, este tot ce vedem, tot ce auzim, tot ce simțim, tot ce iubim, tot ce facem, tot ce gândim, tot ce visăm, tot ce dorim, tot ce trăim. Asta e viața! Și așa cum se spune, așa și este - viața este frumoasă, trebuie să o prețuim.

Eu aș scrie poezie, aș construi vieții statuie, m-aș închina ca la o zeitate, i-aș dărui nemărginirea, i-aș aduce ofrande, aș onora-o, aș consacra-o pentru că ea - viața este Dumnezeu.

duminică, 3 octombrie 2021

Despre el,despre mine,despre noi...

 Poate ca nu a fost o risipă de sentimente din partea mea,cum am spus atunci când eram dezamăgită de el.Poate că mi-am dorit prea mult imposibilul,poate că mi-am dorit prea mult ca el să fie alesul meu. De fapt el a fost alesul meu,din atâția bărbați care au roit în jurul meu,eu l-am vrut doar pe el și atât.Dar nu a fost să fie! Sau mai bine zis,a fost doar un trecător prin viața mea,care m-a schimbat. Nu îl pot înlocui cu nimeni și nici nu vreau. Poate că încă nu mi-a trecut,poate că încă nu mi s-au vindecat rănile,nu știu....poate că nu am reușit să trec peste.....iar eu am devenit ceea ce nu eram,.....o persoana rece,distantă,indiferentă la ce se mai întămplă cu viața mea. 

Tu oare bănuiești măcar ?

că m-ai lăsat într-o letargie greu de descris........

că am rămas blocată efectiv în trecut.........

că nu pot să nu mă mai gândesc la tine indiferent cât timp  trece?

că rătăcesc în timp..căutându-te pe tine?

duminică, 20 iunie 2021

DISCURS pentru elevii mei la Festivitatea de premiere

 ‘’Oriunde te îndrepţi, indiferent de vreme, adu cu tine întotdeauna strălucirea propriului tău soare.’’

 Suntem la finalul acestui an școlar 2020/ 2021.

A fost un an greu. Am descoperit împreună lucruri noi, am învățat împreună, întâi în școala ‘’hibrid’’, apoi on-line, iar în cele din urmă am revenit cu toți la școală. La școala noastră dragă dintre castani. 

Majoritatea elevilor ați încheiat un an școlar cu succes, cu bucurii, întâmpinând și dificultăți pe care le-ați biruit. Ne unesc clipe frumoase petrecute împreună, dar cel mai mult ne unește doamna director,cea care ne-a fost alături deopotrivă nouă, profesorilor din școală, părinților, dar mai ales vouă elevilor. Doamna director a făcut eforturi uriașe ca școala noastră dragă să fie primitoare, ea a știut să gestioneze toate situațiile prin care elevii din această școală au trecut astfel încât nimeni să nu fie lezat. Doamna director împreună cu profesorii remarcabili ai acestei școli pe parcursul acestui an, sunt persoanele care v-au călăuzit pașii cu dăruire și perseverență astfel încât atunci când plecați din această școală spre casă să vă purtați ca niște cetățeni exemplari ai comunității în care trăim.

 Pe lângă minunatele lecții, pe lângă studiul limbilor străine, pe lângă dobândirea de noi cunoștințe și formarea de abilități și atitudini ați învățat să fiți oameni educați. Să nu uitați niciodată că un om educat poate deschide orice ușă!

Orice domeniu veți alege în viitorul vostru, oriunde veți merge în aceasta vacanță și în cele viitoare veți păși pe drumul ales cu încredere în forțele proprii pentru că aici ați învățat să fiți buni, toleranți, solidari și empatici. 

Sunt mândră de voi! 

                                                                             Vă mulțumesc!

                                                                                prof. Ana Gagniuc


sâmbătă, 3 aprilie 2021

Capitolul III. Familia mea

         Membrii familiei mele sunt: fiica mea Isabela, mama mea, sora mea Oaky, fiica surorii mele Diana, fratele meu Narcis și cam atât. Ei sunt cei mai apropiați, cu ei mă văd aproape zilnic,cu ei îmi petrec cea mai mare parte din timp, cu ei petrec sărbătorile de când mă știu.

Mama mea, după moartea bunicilor mei, a făcut tot posibilul să ne țină aproape. Ne spunea...suntem familie de greci ( bunicul meu era grec), noi trebuie să ne sprijinim unul pe altul, să ne ajutăm reciproc. De altfel ea a fost mereu o femeie puternică, o femeie de carieră, care a știut ce vrea și a luptat pentru visul ei. Nu s-a dat bătută indiferent de greutățile vieții, nici când a rămas cu 3 copii de crescut, nici cînd a pierdut toată averea , nici când ni s-a inundat casa, când era să luam foc, nici când veneau pe capul ei o mie de verificări și controale de la toate forurile posibile pentru că conducea o afacere, nici când a pierdut pe cineva drag. Orice persoană nu ar fi rezistat atîât cât a rezistat ea fără să o ia razna.

Suntem in anul 2021,mama are 78 de ani și a rămas fără nimic,fără casă, noi am pierdut Bâile Minerale Telega,Lacul sărat la care am muncit alături de mama mea timp de 17 ani  în fiecare vară, din anul 2002 până în 2019 anul când am pierdut. Tot ceea ce am reușit noi după 17 ani de muncă, muncă ‘’ca proștii’’ de dimineața până seara a fost pierderea apartamentelor din București, pierderea unui hotel construit la Telega de mama  care s-a vândut la licitație cu 25% din valoarea lui și fără să primească absolut nici un leu.Cred că până acum eu personal am fost atât de distrusă încât nici nu am avut puterea să scriu despre asta.Iată ce scriam eu acum câțiva ani într-o încercare nereușită de a salva ceva!

https://ratacitaintimp.blogspot.com/search/label/lac%20sarat 

SALVAȚI Baile Minerale Telega! August 2017 


În anul 2019 pe data de 26 iunie Primăria Telega a început să demoleze,fără să aibă autorizație de demolare, deși noi aveam autorizație de construcție și procesul încă nu era terminat. Am sunat la Poliție, eram eu cu mama mea acolo și la inspecția în construcții ..și ce credeți? Nu s-a întâmplat nimic, ei au venit, au constatat, iar angajații Primăriei au continuat treaba începută. Au continuat să distrugă tot,cu buldozere,fără măcar să aibă vreun drept! Trăim în țara lui Papură Vodă! Aia e!


duminică, 28 martie 2021

Capitolul II. Copilăria mea

La un pas de moarte!

      Despre copilăria mea, v-aș putea povesti cum tatal meu mă alinta în toate felurile posibile, uneori mă striga Anușca-țușca-pușca-gălușca, sau chiar porecle ca Anița, Anușcuța, Andrușca, Anișoara...nu le mai țin minte pe toate..dar el găsea cu siguranță multe diminutive ale numelui Ana la care nici nu te-ai fi gândit! 

         La câțiva anișori, nu mai știu exact câți...m-am îmbolnăvit de bronho-pneumonie. Doctorul mi-a prescris niște injecții care anulau efectul antibioticelor, deci boala avansa, iar tratamentul nu își făcea efectul. Eram la un pas de moarte, temperatura 40 grade, iar până să își dea seama părinții mei,să mă salveze, ducandu-mă la alți doctori, deliram. Culmea e, că deși eram foarte mică, îmi amintesc! Îmi amintesc durerea pricinuită de acele injecții inutile, îmi amintesc ziua când părinții mei credeau că mă vor pierde, când aveam temperatura mare, deoarece atunci am trăit coșmarul vieții mele! Senzațiile de atunci mi-au rămas vii în memorie ca și cum s-a întâmplat ieri. Simțeam că sunt în întuneric ,în cădere liberă, cădeam de la o distanță mare,jos, foarte jos! M-am trezit (de fapt acesta a fost un vis) într-o încăpere unde pe un pat  eram legată de mâini și de picioare și acuzată de ceva. Faptul că nu voiam să recunosc ceva ce nu făcusem, făcea ca un mecanism să îmi întindă mâinile și picioarele..iar eu țipam de durere! Mult mai târziu,în adolescență am citit despre inchiziție și despre metodele de tortură. Asta trăisem eu în acel vis copil fiind, când deliram! Și nu aveam nici un motiv să inventez ceva ce nu povestisem nimănui! Poate visul meu a fost o amintire dintr-o viață anterioară, cine știe? Eu cred în reîncarnare, tu crezi?

Mi se spunea Bulandra!

Eram poreclită Bulandra - după numele unei actrițe celebre, de către bunica mea, iar porecla a fost adoptată de restul familiei mele, deoarece considerau că sunt o mică prefăcută, că joc teatru! Că puteam să râd sau să plâng la comandă. 

Când eram mai mică, fratele meu cu 4 ani mare ca mine, nu mă lăsa să intru la el în cameră.Aproape de fiecare dată când intram ,mă dădea afară și primeam de cele mai multe ori și câte un șut în fund! Plângeam și mă duceam să îl spun părinților.Tatăl meu îl bătea.Fratele meu a mâncat multă bătaie din cauza mea.Pe urmă, când părinții noștri s-au despărțit, mama ducându-se la serviciu, ne lăsa în grija fratelui meu, pe mine și pe sora mea. Îi spunea, dacă ieșim pe afară,când ne întoarcem de la școală, să iasă cu noi.El pentru că nu avea chef să iasă, iar noi ne rugam de el să ne lase, ne spunea așa: 

-Dacă mă bateți la șah,ieșim afară,dacă nu, nu ieșim! ne punea să jucăm șah cu el, iar pentru că nu reușeam să îl batem, ne spunea să jucăm amândouă contra lui. Lui îi plăcea să studieze mișcările lui Kasparov,  mare maestru și campion mondial la șah, nu numai că ne bătea ușor dar mai făcea și mișto de noi, că nu puteam să îl batem. Din această cauză, eu în loc să învăț să joc șah mai bine, am început să urăsc șahul. Am avut noroc că după o perioadă mama,și-a schimbat serviciul, a început să lucreze de acasă la o Cooperativă ca să aibă mai mult timp de noi. Făcea mărțișoare, ornamente de pom,jucării pentru copii,tot felul de chestii draguțe, care nu ți se mai par deloc drăguțe când ai de făcut câteva mii și  când casa ta  e plina de materiale și de mărgele.Așa că veneam de la școală și o ajutam la confecționarea mărțișoarelor,iar dacă ne făceam și lecțiile ieșeam mai des afară, lăsând șahul în grija fratelui meu, care devenise atât de pasionat de șah că el nu mai voia să iasă deloc pe afară!

Am crescut în ‘’generația cu cheia la gât’’

Ascultam Duran Duran,Depeche Mode,Abba,Modern Talking,Sabrina,Ace of Base, dar și Queen,Michael Jackson și Madonna.Am avut perioade prin liceu când ascultam muzică rock și heavy metal, AC/DC, Rolling Stones,Black Sabbath ,dar uneori și The Beatles. Am folosit telefoane cu fise, la bairamuri fiecare aducea câte ceva de acasă și dansam sau închiriam casete video și ne uitam la filme de groază ,pe afară ne jucam Flori,fete și Baieți, De-a fața ascunselea, o imitam pe Nadia făcând exerciții la bara de bătut covoare și ne strângeam în fața blocului ca să povestim sau să ne spunem bancuri.

În weekend-uri ne vedeam cu verișorii noștri la casa bunicilor. La cutremurul din 1977, sora mamei mele a murit cu unul dintre copiii ei în brațe. La câteva zile s-a stins din viață și soțul ei,nu a reușit să suporte durerea. Spunea că nu poate să trăiască fără ea,că ea era oxigenul lui ,iar el nu mai poate să respire. A făcut infarct. Așa că verii mei,George și  Isabela , au rămas fără părinți la 7 și 9 ani.Fratele lor în vârstă de 3 ani ,a murit în brațele mamei lui în timpul cutremurului.Au fost luați sub tutelă de bunicii mei, părinții mamei mele, iar noi ne vedeam foarte des cu ei.Toate weekendurile,vacanțele le petreceam numai împreună.Eu,fratele meu Narcis,sora mea Elena, Isabela și George ne-am petrecut copilăria împreună. Ne jucam diferite jocuri, făceam echipe, campionate  chiar de fotbal, volei, badminton, tenis de câmp, tenis de masă, cărți, remy, șah, table, ne udam cu furtunul prin curte, ascultam muzică, dansam, nu aveam nevoie de prieteni din afară, pentru că eram toți 5 mereu împreună de vărste apropiate, George este de vărsta mea, Isabela de vârsta lui Oaky( porecla surorii mele Elena) iar Narcis este cel mai mare. Diferentele intre noi sunt de 2 ani. De exemplu când eram eu cu George clasa a VIII-a, sora mea și Isabela erau a X-a iar fratele meu a XII-a.Am mers la mare și la munte împreună, am dormit împreună, am mâncat împreună, ne-am jucat împreună.  Iar bunicii mei ne-au învățat să ținem aproape unii de alții și când am devenit mari și ne-am căsătorit.

sâmbătă, 27 martie 2021

Fragments of my life story

   În loc de prefață:

Această poveste îți este dedicată...m-am ținut de cuvânt! Am scris.

Capitolul I.Nașterea mea sau... cum era să nu mă nasc!

         În mod normal,trebuia să scriu...story of my life, nu - my life story, dar mi s-a părut că îmi sună mai bine acest titlu. În sfârșit asta nu are prea mare importanță, important este ca ceea ce vă voi povesti să vi se pară interesant, captivant și să vă țină alături de mine în povestea mea.

       Ca să scriu povestea vieții mele, ar trebui să încep cu începutul. Adică cu nașterea mea. Sau mai bine spus cum era să nu mă nasc!

    M-am născut prin voința mamei mele.La momentul acela, când mama era însărcinată cu mine, tatăl meu era încurcat cu o altă femeie și nu își mai dorea încă un copil. Mama mea, naivă, habar nu avea, ce gândea el, ce plănuia el...habar nu avea că o înșela, asta a aflat mult mai târziu. Căsătorită cu el, fiind in luna a patra de sarcină, l-a crezut pe cuvânt când a internat-o în spital pentru analize, deși ea se simțea foarte bine.

 Pe timpul răposatului, adică în perioada comunismului, când Ceaușescu era la putere, nu aveai voie să faci chiuretaj, dacă te prindea riscai închisoarea. Dar tatăl meu avea relații și o internase pe mama să îi facă avort, fără să o întrebe, aranjase cu un doctor. La o zi după internare, trebuia să aibă loc procedura, iar mama stătea liniștită în pat, când a fost anunțată de o asistentă guralivă, că nu trebuie să își facă probleme că doctorul este foarte bun că o să i se facă o intervenție chirurgicală și că o să plece repede acasă. Vedeți voi, personalul spitalului era convins că este o problemă cu copilul și că procedura era imperios necesară. Mama a mers la garderoba spitalului, pe vremea aceea întreaga îmbrăcăminte pe care o avea cineva, era reținută și primeai halat și papuci, și a cerut rochia spunând că are tivul descusut și că dorește să îl coasă. Și-a tras rochia pe ea, a lăsat în vestiar halatul și a fugit încălțată cu papucii din spital. Fiind însărcinată, a luat un taxi spre casa mamei ei, viitoarea mea bunică și a achitat taxiul la sosirea ei acolo.

   Atunci nu erau telefoane mobile,nu știa nici măcar dacă găsește pe cineva la ora aceea acasă,dar a avut noroc. Ceilalți doi copii erau la ea, sora și fratele meu, fuseseră duși acolo dacă mama era internată în spital. Tatăl meu a căutat-o, dar ea nu a vrut să se întoarcă acasă, decât după ce m-a născut pe mine. S-au împăcat iar lui i-a părut rău. Cel puțin așa a declarat!

     Vă dați seama că o asemenea poveste pe mine m-a făcut să îi port pică tatălui meu, deși el declara că pe mine mă iubește cel mai mult. Dar vedeți că eu am aflat despre acest lucru abia după ce părinții mei s-au desparțit.Aveam 9 ani cred, atunci când mama a aflat că de 10 ani tata o înșela și a divorțat imediat.A trăit în paralel cu două femei, își cumpărase și casă cu femeia respectivă care culmea era și ea căsătorită. El fiind șef la Poliția Capitalei-Miliție-cum era atunci, la Investigații criminale și Criminalistică, a trebuit să se pensioneze pe caz de boală ca să nu fie dat afară. Tot vremurile impuneau căsătoria pe viață pentru cei care aveau anumite funcții, iar divorțul însemna moartea carierei. Mama mea a fost cea care i-a spus soțului ei că este amanta tatălui meu. Când am auzit prima oară bancul acela de pe timpul lui ''nea Nicu'' nu l-am găsit amuzant, deși era...Îl știți?

   ''O doamna se duce la un doctor și îi spune:
-Soțul meu mă înșeală cu soția dvs.Ar trebui să ne răzbunăm!Se răzbună ei o dată,de două ori,de trei ori chiar....la care doamna îi spune doctorului...
-Ar trebui să ne mai răzbunăm o dată! iar doctorul îi răspunde:
-Doamnă,iertați-mă! Dar nu mai am nici un pic de ură!''

  Ei bine! Când mama mea l-a căutat pe soțul numitei, nici nu îmi amintesc cum o chema și de fapt nici nu vreau să îi dau un nume...el nu a crezut, a reacționat ca un bou!.Să nu credeți că mama avea gânduri de răzbunare, voia doar să afle omul adevărul, să nu trăiască în minciună. Deși tatal meu i-a distrus viața, mama nu a vorbit niciodată urât de el, așa că nici eu nu o să o fac! 

Tatăl meu a trăit alături de amanta lui, cu care nu s-a recăsătorit după ce a divorțat mama de el, a murit destul de tânăr, iar mama a plătit înmormântarea lui, ea - amanta nici măcar nu a venit la cimitir, și bine a făcut, că nu mi-ar fi plăcut să îi văd mutra.

marți, 1 octombrie 2019

Rămâi doar o amintire....

Ai rămas doar o amintire. Amintirea ta ma mai bântuie,ce-i drept, din ce in ce mai rar, dar..amintirea ta imi mai provoacă emoție! Aștept ziua in care să spun: Gata! Te-am uitat! Dar nu a venit, NU încă!
De ce? Nu am nici cea mai vagă idee....probabil pentru că eu nu am încetat să mă gândesc din când in când la tine!

joi, 5 septembrie 2019

Bărbatul cu tricou turcoaz

    Iar am întâlnit un bărbat pe strada cu tricou bleo-turcoaz. Stii exact culoarea pe care tu o purtai uneori. Tricourile tale de la magazinul New-Yorker. Oare le mai porți? Nu,nu erai tu. Era mai gras și mai urât. Ma uit la bărbații de pe stradă care poarta culoarea ta. Culoarea in care veneai uneori sa te vezi cu mine. Mi-a rămas întipărită în minte și o asociez cu tine. Nu știu de ce! Poate că atunci când purtai culoarea aia m-am simțit bine alaturi de tine. Poate și când purtai alta culoare a fost bine. Nu eram certați.Eram împreuna.Dar in schimb am inceput sa ocolesc pe cât posibil locurile din Bucuresti in care mă plimbam cu tine. Le evit! Le ocolesc..deoarece îmi provoacă amintiri dureroase. Si cu toate astea încă sper că omul acela de pe strada cu tricoul turcoaz ai putea fi tu.Ca te întorci și mă privești. Si că mă iei în brațe! Și mă săruți! Dar din păcate nu ești tu..și trec mai departe cu gândurile mele.

sâmbătă, 3 august 2019

O lume mai buna!

Mie personal fiica mea mi-a facut viata mai frumoasa,iar viata vazuta prin ochii ei m-a facut sa fiu mai buna,mai intelegatoare,mai optimista. Prin inscrierea si participarea la un concurs in care a trebuit sa isi creeze singura o poveste,un personaj si sa isi editeze un filmulet video mi-a dovedit inca o data ca este capabila sa faca orice isi doreste,deoarece este o fata responsabila,perfectionista si foarte muncitoare.Ea a complicat putin lucrurile si nu a creat doar un personaj,a facut trei, toate perfecte,desi asta a insemnat munca in plus.Sunt mandra de ea. A scris o poveste despre suflet,pe care a schimbat-o,a imbunatatit-o astfel incat sa fie cat mai buna. Ceea ce prezint aici este forma necizelata a povestii,deoarece nu a lasat-o in aceasta forma,eu doar salvand-o in telefon.
''Ne dorim o lume mai frumoasă,mai buna ,iar faptele bune ne aduc mai aproape unii de ceilalți,ne conferă o stare minunată pe interior.Se spune despre oamenii care se comporta frumos că au suflet bun și că faptele bune,ajutorul dat celorlalți chiar ca au puterea sa ne încălzească  sufletul.Sta in puterea fiecăruia dintre noi sa răspândim bunătatea,sa fim recunoscători pentru ceea ce avem,sa fim empatici,sa evitam situațiile mai puțin plăcute.Eu cred că fiecare om are ceva bun in el și mai cred că orice greșeală poate fi îndreptată.In viața trebuie sa faci lucrurile cu drag.Iubeste oamenii din jurul tau,scoate in evidenta faptele lor bune,pastreaza-ti sufletul curat in orice acțiune,trăire,gând.
Eu sunt mandra de sufletul meu,cred in conceptul reîncarnării sufletului într-un trup carnal.
Doctrina reîncarnării provine din Antichitate,având originile in Orient,dar și în Grecia Antica.Sufletul este nemuritor,el călătorind în timp,in diferite trupuri.Fiecare reîncarnare într-un corp fizic ajuta sufletul sa evolueze ,fiecare existența anterioară pe acest pământ ne face să trăim mai înțelept,sa luam decizii mai bune decât în viața anterioară.Nimic nu este întâmplător.Totul este supus legii Karmei.Legea cauzei și a efectului.Ce am făcut într-o viață anterioară se răsfrânge în viața prezentă,iar ceea ce facem în viața prezentă ne poate influenta viața următoare.Existenta sufletului nu a fost dovedită științific,fiind un concept fictiv,la fel ca și existența spiritului .De multe ori folosim expresia" trup și suflet" atunci când suntem implicați cu toată ființa noastră într-o acțiune,atunci când iubim,când ne dăruim.Sufletul unui om este considerat sediul puterii mentale,intelectuale și emoționale,caracteristice ale creierului,iar atunci când spunem că ne păstrăm sufletul curat înseamnă că acționăm cu mărinimie,bunătate fata de ceilalți semeni ai noștri.
Exista o teorie a legii atracției care susține că oamenii se reîncarnează in grupuri compacte de entități.Toate sufletele care sunt legate între ele se nasc și trăiesc în aceeași perioadă de timp ,chiar daca sunt la kilometrii distanta unele de altele,ele reușesc să se întâlnească.Legaturile dintre trup și suflet se realizează cu ajutorul matricei astrale,existând o conexiune între ele.In momentul in care un om moare trece din planul terestru in cel astral având o vibrație specifica fiecaruia.Unele suflete sunt mai luminoase,acest lucru definind faptul că în viața ei au fost buni ,că au ajuns la un grad de dezvoltare mai evoluat,iar sufletele întunecate sunt caracterizate prin fapte rele pe pământ.De aceea sufletul trebuie să treacă prin nașteri și morți succesive pentru a se putea purifica,să ajungă la dăruire,iertare,iubire,cunoaștere, adevăr și înțelepciune.Pentru a își însuși aceste vibrații,sufletul trece prin toate păcatele lumii,prin deznădejde și extaz,prin ura, mânie,pasiune,prin sărăcie și abundența.
Astfel sufletul participa la un ciclu existențial continuu nastere-moarte-renastere determinat de faptele bune sau rele pe care le-a săvârșit într-o viață anterioară.''

marți, 23 iulie 2019

Vacanta

Am reușit azi 22.07.2019 sa revin din sejurul de la mare..

O sa relatez povestea vacantei mele pe scurt.Totul a început când am primit voucherele de vacanță de la serviciu în valoare de 1450 lei.Bineinteles că la acești bani ne-a oprit impozit pe salariu. dar fericita că le-am obținut si anul acesta..am zis sa le cheltuiesc la mare cu familia.E greu sa găsești cazarea la mare in perioada asta cu tichete de vacanță.Trebuie sa găsești locații care au contracte cu firmele care fac aceste tichete pentru a își primi banii..am zis că o iau pe sora mea si pe fata ei în vacanță cu mine si sa merg și eu cu fata mea 3 zile la mare.Ea.a vrut să îl iau și pe Radu...ca să mergem cu el cu mașina.In momentul când am acceptat asta..surioara mea a preluat controlul.A început să mă bată la cap sa fac rezervări peste rezervări...planuri cum și unde mergem..in ce perioada... etc. Eu tot incercam sa rezerv dar primeam doar negații...nimeni nu avea cazare .Începusem să mă gândesc să renunț..mai ales că Isabela ar fi mers cu mine aproape forțată pentru că avea altceva mai important de făcut iar mama mea e disperata că a pierdut administrarea Băilor Telega unde și-a petrecut o parte din viața,unde a pierdut tot ce a agonisit....dar asta e o alta poveste.Tot sora mea a venit cu ideea salvatoare să îl rugăm pe Radu sa încerce și el să facă rezervare .A găsit la complexul Turistic Sailor de pe 19 pe 22 iulie în statiunea 2 mai .Ok.Am plecat la mare cu toții..cu o grămadă de bagaje...ale noastre și ale Isabelei cu farduri,costume,laptop ,aparat foto și toate cele necesare pentru filmulețul pe care Isabela trebuie sa îl realizeze într-un timp relativ scurt.Am ajuns la mare,ne-am cazat..am stat și când mai era o noapte de stat..hop surpriza...surioara mea se hotărăște să plece..lasandu-ma pe mine și pe Isabela cu toate bagajele acolo.Pentru mine și fata mea a fost un șoc.Nu numai pentru faptul că am platit eu cazarea cu acele bonuri pentru toți 5...ci pentru că sora mea a putut să facă acest lucru.Daca eram o străină pentru ea și tot nu ar fi trebuit sa faca așa ceva.Radu  ..cel care era cu mașina a plecat cu ea și cu Diana..fara sa se uite în urma..fara sa ii intereseze ce se întâmplă cu noi.Nu puteam să îmi revin...indiferent ce gândea ea...că era nervoasa..că avea motivele ei ..așa ceva nu se face.Nu unei persoane care îți este apropiată.Eu ce pot sa spun decât că am inceput să mă gândesc că această ființă umană....s-a comportat cat se poate de inuman.Fara scrupule,fara pic de caracter, fara remușcări,fara recunoștință...că totuși....o adusesem la mare..fir-ar sa fie!Asta se întâmplă în jurul orei 20 cand Isabela inca realiza machiajul pentru concursul Nyx Face Awards. In jurul orei 22 Isa a reusit sa termine,am filmat un pic si ne-am bagat la somn,dupa ce ne-am facut bagajul.A doua zi de dimineata,ne-am dus o ora pe plaja,am cumparat cate o sticla de apa si la ora 10 dimineata am comandat un taxi sa ne duca la gara Mangalia. Camd am ajuns acolo,ni s-a spus ca nu sunt bilete disponibile decat din Constanta la un tren de la ora 13. Am luat biletele si am plecat cu autobuzul spre Constanta. Autobuzul desi nu oprea in statiuni si trebuia sa faca maxim o ora a facut pe drum 2 ore si ceva. Am ajuns la gara din Constanta la ora 13.05, Bineinteles ca am pierdut trenul!
Am stat sa luam alte bilete,ne-au zis ca mai sunt doar bilete pentru un personal care pleaca la 14.30 sau un rapid la ora 18.55. Bineinteles ca am ales sa plecam mai repede de acolo si am luat bilete la acel personal,nestiind ca vom ajunge in gara Obor la orele 20. Acasa am ajuns pe la ora 21.Cam asta a fost experienta mea neplacuta la mare!

vineri, 14 iunie 2019

A venit vacanța!

A venit vacanța!Iar eu bineînțeles că m-am gândit să plec spre Telega.Era ora 15.Facusem bagajele și ies din casa zâmbitoare.Fara să știu ce aventura urma să înceapă!Îmi zic..am bagaje iau un taxi până la gară.De unde...nu apărea nici unul în stația de taxi.Ma urc in autobuz.Nu-i nimic.Ajung ok la autogara...după lungi opriri la semafoare.Ce să-i faci!Sunt obișnuită cu traficul din București.La autogara ora 16.02.minute.Tocmai aflu că a plecat maxitaxi la 16.Ma interesez..următorul va fi la 18.15.Caldura mare.Sandalele încinse aproape se lipesc de asfaltul fierbinte.Imi zic..nu-i nimic mă duc la gara Primul tren spre Campina la 16.39.Ma duc să iau bilet.Ma prinde ora 17.15 la coada la bilete.Ajung in fata .Îmi spune..la 17.30 nu mai avem bilete,la 18.00 nu mai avem bilete.Doar la 20.30.Raspund.Nu mulțumesc! Renunț.Aflu in gara că există și trenuri particulare.Ma duc iau bilet.Pleaca la 18.06.Regio.O sa ajung la 20.30.In tren înghesuială mare.Nu-i nimic !Aventura continua!Trăiască transportul in comun!Va pup!Va scriu când ajung!

duminică, 12 mai 2019

Poveste adevarata!


De cand am aflat ca sunt insarcinata,viitoare tanara mamica imi doream bineinteles copilul meu sa fie fata! Chiar de la inceput m-am gandit la numele Francesca.Se spune ca atunci cand esti gravida iti poti influenta copilul .Primul lucru a fost sa ma las de fumat,am zis ca trebuie sa o fac pentru ea,pentru sanatatea ei.Dupa ce a venit pe lume,am inceput sa imi dau seama cat de mult depinde de mine ,era atat de micuta si firava incat imi venea sa o tin mereu in brate iar atunci cand adormea ii vegheam somnul. Bebelusii viseaza si zambesc in somn atat de frumos,mi-era tare drag de ea.Am redescoperit lumea prin ochii copilului meu si m-am bucurat alaturi de ea de fiecare floricica intalnita in drumul nostru.Aveam o mica printesa de care aveam grija.Cu timpul am realizat ca ea este Universul meu si ca nu voi mai concepe viata decat alaturi de ea.Nu stiu de ce nu cred in povesti,dar cred in realitate.Iar realitatea mi-a dovedit ca iti poti influenta copilul. Nu stiam acest lucru atunci cand fetita mea fiind la gradinita a fost foarte suparata ca o tunsesem scurt. Avea o colega cu parul foarte lung ,pe care copii o poreclisera Alba ca Zăpada. A venit acasa plangand si mi-a spus ca ea nu o sa fie niciodata frumoasa,ca pe ea nu o place nimeni pentru ca are parul scurt.Mi-a spus atunci sa nu o mai tund ca pe ea o doare.Am consolat-o atunci ca fetitele care nu sunt placute de baieti atunci cand sunt mici,cand se fac mari devin foarte frumoase..Bineinteles ca asa s-a si intamplat!Dealtfel eu desi nu eram o persoana avuta,eram chiar destul de modesta,fata mea de mica se comporta ca si cum era printesa cu bobul de mazare. Pretentioasa si foarte eleganta. Dar nu era fandosita. Mereu eu ii spuneam ca ea este printesa din poveste!Primul concurs de Miss la care a participat a fost in Scoala Gimnaziala,concurs organizat in scoala ei cu ocazia venirii unor elevi din strainatate prin programul Comenius. A luat atunci locul 3. Pe urma fiind in liceu la 17 ani a participat la un casting,a fost aleasa,a participat la un concurs de Miss Litoral si a luat premiul Miss Eforie Nord. In urmatorul an a participat la alt concurs fiind aleasa Miss Photogenic,la urmatorul concurs era deja la Universitate asa ca s-a dus la Miss Universitas unde a luat premiul Special. Intre timp invata s-a mentinut la buget,muncea,se ducea la filmari la sedinte foto,la reclame tv. Incepuse sa castige bani. A participat la Miss Universe si a castigat titlul de First Runner Up.Intre timp s-a si angajat ca Digital Ambasador la Google,part-time,iar in ultimul an de facultate si-a deschis propriul business. Lucrarea de licenta si-a facut-o despre afacerea ei,iar acum este la master tot la un loc de la buget.Anul acesta are 22 de ani si s-a inscris la un concurs de Miss unde a castigat titlul de Miss Romania. Urmeaza sa plece la etapa internationala iar eu personal am emotii! Ea are incredere in fortele proprii,este optimista si vesela.Stie ca concursurile de miss sunt deobicei aranjate locurile 1 se dau uneori pe pile,a vazut la Miss Diamond cum a fost,nu vrea titlul suprem decat daca e pe bune! Sper sa fie! 


miercuri, 7 februarie 2018

sâmbătă, 9 septembrie 2017

Vreau

Vreau sa traiesc din nou!

vreau sa iesi din mintea mea!
vreau sa nu imi mai amintesc de tine,de ochii tai,
vreau sa scap de umbra ta!
vreau sa nu mai sangereze ranile pe care mi le-ai facut!
vreau sa te uit !
daca vreau ..o sa pot....
curand voi spune....
Adio!

marți, 4 aprilie 2017

despre Cronofagi :)

Cronofagul este o varietate a speciei umane,denumit de Montherlant-mancatorul de timp

               Cronofagul este,cel mai adesea un om care n-are prea mare lucru de facut si care nestiind ce sa faca cu timpul lui se hotaraste sa-l umple mancandu-l pe al tau.Iti baga pe gat povestea vietii lui si te descoase despre a ta.Nu spera sa domolesti cronofagul ingaduindu-i sa devoreze o parcela din timpul tau.Hameseala lui este insatiabila.Indulgenta il face sa staruie,sa solicite.Trebuie sa fii dur fata de cronofagi si sa-i distrugi fara mila.Blandetea creaza un climat in care cronofagul prospera. cronofagul iti smulge din viata.Ce altceva ne este viata decat o bucata de timp?iata ce scria Seneca prietenului sau Lucilius acum doua mii de ani: ,,Unde-i omul care sa daruie cat de cat insemnatate timpului,care stie sa pretuiasca o zi,care sa inteleaga ca moare cu fiecare clipa dusa?In vreme ce noi mereu ne amanam pe maine,viata,vazandu-si de drum,se scurge.Nimic nu-i al nostru,numai timpul,el singur ne apartine.Si de bunul acesta unic si trecator,ii ingaduim primului venit sa ne jefuiasca"-dovada ca acesti cronofagi exista de cand exista societatea omeneasca. O femeie placuta,nu poate deveni niciodata cronofag,ea umple timpul in cel mai pretios mod....

sâmbătă, 25 martie 2017

“Once upon a time”



                
          A fost o data ca niciodata…nu asa incep toate povestile? ….Ai fost iubire sau minciuna lunga? Ai fost …esti inca pentru mine singura mea dragoste.Gandurile imi zboara iarasi spre tine.A cata oara?Cine sta sa numere secundele,minutele,orele,zilele,lunile,anii?ai fost ,esti si vei fi in sufletul meu,pentru ca nu vreau sa schimb asta.Amintirea atingerii tale o pastrez inca nestearsa in minte.M-ai marcat pe viata!Din ziua in care te-am intalnit prima oara.Cand m-ai atins prima oara.De la primul sarut!Numai tu si cu mine stim cum a fost,ce am simtit,ce ai simtit…ce ne-a atras ca un magnet sa ne vedem iar si iar..si sa ne dorim revederea.Stiu ca nu as rezista in preajma ta nici acum…si mai stiu ca nici tu nu ai putea sa imi rezisti!In ciuda certurilor,in ciuda timpului care trece peste noi,pe langa noi..in ciuda oricarui obstacol…in ciuda a tot si toate.Nu te-am mai vazut de mult timp..nici nu am mai vrut sa te vad..de frica ca nu iti voi rezista.Mi-am tot repetat in minte ca esti in fel si chip,ca nu te mai vreau,am incercat sa te alung din mine,dar stim amandoi ca asta nu este posibil.

joi, 15 decembrie 2016

Poveste de dragoste!



           Cati dintre noi pot spune ca au iubit ca-n filme?Ca dragostea adevarata exista?Cupluri célèbre precum Tristan si Isolda..Romeo si Julieta, toti stiu povestea trista a lor,a fost vorba de dragoste impartasita ,au ramas impreuna dincolo de viata,au murit pentru asta!Dar eu ma gandesc la Penelopa a lui Ulise…cea care a asteptat 20 de ani pentru dragostea ei..si nu a renuntat in tot acest timp la speranta de a-l revedea.Ei au avut parte de dragoste adevarata.Ca au iubit cu sufletul cu mintea ,cu trupul,cu toata fiinta lor.Ca au recunoscut ca nu vor mai putea sa iubeasca in felul acela niciodata.Ca asta se intampla doar o data in viata!
Cand intalnesti dragostea vietii tale,n-o lasa sa plece!Indiferent cum,fa ceva sa o ai pentru totdeauna!In dragoste si in razboi orice este permis!Eu cand am intalnit-o nu am stiut sa lupt pentru ea.M-am lasat purtata de val si atat!Am lasat-o sa plece! Si dusa a fost ! Am ramas cu inima zdrobita,sfasiata.. am ramas incatusata in amintire,pierduta in timp cu bune si cu rele, cu sentimente si regrete.Ratacita in timp..nu mi-am gasit nici locul si nici rostul.
Iata povestea mea……….

marți, 22 noiembrie 2016

Franturi de ganduri!

 De cate ori ma gandesc la tine sau imi amintesc de tine,plang.Mi-ai ramas in suflet ca o rana deschisa pe care nu o pot vindeca vreodata.
 Ai existat in viata mea destul timp incat sa nu te pot uita. Ai fost totul pentru mine.Ai fost si prieten si iubit.Aveam incredere in tine mai mult decat aveam in mine!Ai lasat urme adanci!
 Stiam ca n-o sa-mi treaca de tine,niciodata!Mi-era teama de asta!Si stii ca de ce iti e frica nu scapi!Eu nu am scapat de tine!De amintirea ta!Oare tu stiai asta?