sâmbătă, 5 februarie 2022

Viața

Pentru că subiectul adus în discuție de doamna prof. de limba română m-a provocat, o să scriu și eu câteva cuvinte despre viață, nu o să încerc  să dau o definiție personală, pentru că din punctul meu de vedere  ar fi insuficient.

Ce este VIAȚA? Păi...viața este tot și toate, viața este lumină dar și întuneric, este veselie și tristețe, este umanitate, demnitate dar și cruzime, este suferință și bucurie, este fericire și iubire, este talent, este prezență, este curiozitate și ignoranță, este gândire, este putere, este influență sau subjugare, este sentiment, moralitate și stăpânire, este superficialitate și temeinicie, este acțiune, autenticitate, atenție, profunzime,  dar este și  grijă și inconsecvență, este ironie, este răutate și bunătate, este joc și intenție, este naturalețe și înșelăciune, este oxigen și frumusețe, este uimire și încântare, este minune, cântec și admirație.

 VIAȚA este o călătorie în timp și spațiu, un amestec tumultos de trăiri și senzații , o magie a cosmosului, un tren care merge fără încetare, viața eu o văd ca pe  o corabie ,viața este un copac, este o pasăre, este o plantă, este un spectacol , este un curcubeu, este culoare, este artă, este tot ce vedem, tot ce auzim, tot ce simțim, tot ce iubim, tot ce facem, tot ce gândim, tot ce visăm, tot ce dorim, tot ce trăim. Asta e viața! Și așa cum se spune, așa și este - viața este frumoasă, trebuie să o prețuim.

Eu aș scrie poezie, aș construi vieții statuie, m-aș închina ca la o zeitate, i-aș dărui nemărginirea, i-aș aduce ofrande, aș onora-o, aș consacra-o pentru că ea - viața este Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu