sâmbătă, 30 mai 2020

Școala de acasă

A trebuit sa ne adaptam in aceasta perioada,scoala de acasa a fost o provocare pentru noi toti.
De pe 11 martie când au fost suspendate cursurile, școlile s-au organizat foarte repede si foarte bine cu aceste cursuri on-line,s-au folosit platforme comune,întâi s-au creat grupuri pe whatsapp,pe clase,pe urmă ,pe google classroom, se intra și pe zoom cu elevii,iar dupa o scurtă perioadă pe  platformaAdservio, pe catalogul virtual.
Deși am fost mereu în incertitudine și noi și elevii pentru ca nu am stiut cand vom reveni la scoala,am avut ajutorul și al părinților care s-au mobilizat și ei alături de noi.A fost nedrept pentru elevii care nu au avut posibilitatea studiilor online in această perioadă,dar cei care nu au intrat deși aveau posibilități nu au nici o scuză. Doar ignoranța.
 În această perioadă nu am putut să obligăm pe nimeni și nici nu am dorit să obligăm elevii să lucreze de acasă, au fost elevi care nu au vrut și pur și simplu să intre la orele online,deși aveau posibilitatea.Despre ei se vorbește mai puțin , la început erau 50% din elevi,pe urma au început să se mai trezească din ei și au scăzut la 20%.Ma refer la cei care nu intrau. Au fost elevi care și-au ales profesorii preferați sau materiile preferate. Cei de la clasele a VIII-a de exemplu au intrat mai mult cu diriginții și cu profesorii de matematică și română ca și cum celelalte materii nici nu ar fi existat.Nimeni nu a știut când vom reveni la școală și nimeni nu a crezut că va dura atât de mult. Iata ca ne apropiem de sfarsitul anului scolar.
Faptul că am stat acasă,nu a însemnat pentru mine mai puțină legătură cu școala.Din contră,am ținut legătura cu profesorii și cu elevii mai mult decât o făceam în mod obișnuit.
Au fost și satisfacții,dar și multe dezamăgiri.Am cunoscut oamenii mai de aproape,prin aceasta comunicare online.Sunt încântată de unii dintre colegi și mândră de unii dintre elevii mei.Cu ocazia aceasta am început să mă gândesc și la un proiect pe care îl lăsasem cumva în aer și anume Clubul de dezbateri al școlii. Am concretizat cumva ideea,discutând cu elevii pe zoom și punând pe hârtie câteva lucruri care trebuiau clarificate inca de la început în legătură cu acest proiect.Așa am inceput cu o mică prezentare a clubului nostru de dezbateri.

Prima dezbatere pusa in discutie este
Folosirea excesivă a tehnologiei în școala online.
Cum ne afectează,ce beneficii ne-a adus?

vineri, 15 mai 2020

103 Debate Club

103 Debate Club

Cine suntem?
Suntem elevi ai Școlii Gimnaziale nr.103 și colaboratori la revista școlii.

Care ne sunt regulile?Ce reguli respectăm în cadrul întâlnirilor noastre la clubul de dezbateri?
Noi încurajăm amabilitatea şi politeţea.
Fiecare dintre noi beneficiază de respect.
Intimitatea fiecăruia este respectată.
Dezbaterile pozitive sunt fireşti, iar politeţea este necesară.
Nu suntem de acord cu intimidări sau limbaj care incită la ură.
Nu sunt permise intimidările, iar comentariile denigrante,răutăcioase nu vor fi acceptate sub nici o formă în acest club.
Membrii care fac parte din acest club au încredere unii în ceilalţi.
Ne asigurăm că toată lumea se simte în siguranţă.
Ne distrăm și glumim fără să depășim limitele bunei-cuviințe.

Ce facem noi?

La dezbateri învățăm să ne exprimăm ideile într-un mod cât mai persuasiv și în același timp să ne dezvoltăm abilitățile de gândire critică și analitică. Aici învățăm despre cum funcționează lumea din jurul nostru și dezbatem despre problemele actuale cu care ne confruntăm ,aducem argumente pro și contra,încercăm să aflăm împreună ce ar trebui să se întâmple ca lucrurile să meargă mai bine.

Prima dezbatere:
Folosirea excesivă a tehnologiei în școala online.
Cum ne afectează,ce beneficii ne-a adus?